A.R.S.P.A.C.

Drepneaua mare (Apus melba) în studii ornitologice

Apus melba este citat pentru prima dată în ţara noastră de A. Kamner "Catalogul ornitologic al colecţiilor muzeului din Sibiu" 1914 , alături de un mascul juvenil colecţia Stetter împuşcat în pădurea Dumbrava , Sibiu.

Referire la Apus melba întâlnim în "Ornis Romaniae" , R.R von Dombrowski, traducere şi completare de Dionisie Linţia (1) , vol II 1954, la fam. Cypselidae, Apus melba melba, "drepnea alpină".

După cum pentru Apus apus au existat la un moment dat cele două denumiri "drepneaua mică" şi "drepneaua neagră", denumire actuală "drepneaua neagră", pentru Apus melba au fost folosite "drepnea alpină" şi "drepnea mare", denumire actuală "drepneaua mare".

Drepneaua mare, "alpină" aici este doar amintită, pe baza unor citate din literatură, neverificate însă după cum mărturiseşte Linţia.

Conform lui Linţia se păstrează în Muzeul de Ştiinţe Naturale din Sibiu un mascul tânăr , împuşcat în pădurea Dumbravei , Sibiu la 1853 , colecţia W.Stetter.De atunci nu au mai fost observate sau colecţionate pe teritoriul ţării Apus melba.

În 1964 putem regăsi informaţii despre drepneaua mare în "Lumea animalelor după Brehm " (2) , lucrare din a doua jumătate a secolului 19.

Conform Brehm drepnelele sunt trecute la ord. Micropodes, dacă pentru drepneaua neagră avem denumirea de "lăstun negru" , pentru drepneaua mare avem "lăstunul alpin" , Micropus melba, care este mai mare, are alb pe partea ventrală , şi o bandă cafenie în jurul capului, pasăre clocitoare în locuri stâncoase..Observaţiile nu cuprind şi teritoriul ţării noastre, ci apare citat exemplarul de mascul din muzeul Sibiu.

Conform studiilor efectuate în perioada 1966-1972 asupra avifaunei din munţii Parâng-Vâlcan şi despresiunea Petroşani (3) N. Semen semnlala pentru prima dată în literatura de specialitate specia Apus melba , în Valea Sohodolului în 1967 şi respectiv a Olteţului în 1969 .

În zona cercetată colonii de Apus apus cuibăreau aproape de coloniile de Apus melba, denumit atunci "lăstun mare sudic".

Păsările colecţionate atunci , 5 masculi adulţi şi 2 femele (zona Runcu-Gorj) se regăsesc în colecţia Muzeului Antipa.Nici Dombroswki, nici Linţia nu au reuşit să captureze exemplare.

În iunie 1965 au fost semnalate 6 exemplare de Apus melba la Canaraua Fetii, S. Dobrogei, şi tot de aici s-a colectat un mascul de către I.Cătuneanu, august 1965.

Colonia de la Sohodol a fost observată, astfel s-au găsit de către M.Semen , de la Antipa, o colonie formată din zeci de familii care cuibăreau în pereţii înalţi de 80 m, cuiburile variind ca înălţime de la 6 la 30 m.

Tot Semen a observat pentru prima dată şi în Cheile Olteţului această specie în august 1968.

În această lucrare Apus melba este trecută la categoria de păsări foarte rare.

Aşa cum tot la Ciochia regăsim prima dată denumirea de "drepnea neagră" , în 1976 în "Dinamica şi migraţia populaţiei de păsări şi de mamifere" (4) avem denumirea actuală de "drepnea mare" pentru Apus melba.

Drepneaua mare este mai mare decât drepneaua neagră , are o lungime de 210mm, culoare mai deschisă spre brun, parte inferioară cu o dungă transversală brună-cenuşie pe zona pectorală.

Specie rară care preferă zonele cu pereţi stâncoşi , în zone greu accesibile.

Dimitrie Radu , "Păsările lumii", 1977 (5) la ord. Apodiformes avem cele două specii de drepnele , printre care şi drepneaua mare (Apus melba) , de 21 cm, pătrunsă de curând în avifauna tării noastre.

Conform D. Radu această specie a fost semnalată întâi în Dobrogea de sud, apoi în Cheile stâncoase ale Carpaţilor.Simţitor mai mare decât drepneaua mică (Apus apus) , colorit negru-cenuşiu, bărbie şi pântece albe , cloceşte în stâncării sau maluri verticale (lipseşte la descriere banda cafenie de pe zona pectorală).

Tot acelaşi autor în "Păsările din Delta Dunării" 1979 (6) nota faptul că în lunile mai-iunie au fost observate în Insula Sf. Gheorghe din Deltă câteva specii, printre care drepneaua mare (Apus melba).

În "Mic altas ornitologic" 1983 , D. Radu (7) , regăsim aceleaşi informaţii ca în "Păsările lumii" , în plus avem informaţii despre cuib (făcut din pene, fibre vegetale, lipite cu salivă, 2-3 ouă eliptice depuse prin iunie-iulie, clocesc ambii părinţi timp de 20-21 zile).

În "Păsările din peisajele României", 1984, D. Radu (8) avem informaţii generale despre grupul drepnele, ord. Apodiformes, cu precizarea că la noi în ţară sunt două specii de drepnele, ambele migratoare, drepneaua mică (Apus apus) şi drepneaua mare (Apus melba).

"Dinamica şi migraţia păsărilor" 1984 (9) specifică tipul de inel folosit pentru drepnele, Apus apus şi Apus melba , inelul P, diametrul 4,5 , cele două specii de Apodiformes întâlnite în România.

Conform pubilcaţiei Milvus, 1996 (10) după observaţiile ornitologice efectuate în complexul Razelm -Sinoe a fost observat un exemplar de drepnea mare (Apus melba) în mai pe Grîndul Lupilor.

Conform Dan Munteau , Peter Weber, Aurel Papadopol în "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România" 1994 (11) , şi "Atlasul păsărilor clocitoare din România", ediţia a IIa , 2002 (12) avem duoă specii de drepnele, Apus apus -drepneaua neagră şi Apus melba, drepneaua mare , precum şi harta distribuţiei celor două specii pe teritoriul României (distribuţie neschimbată din 1994 pînă în 2002 se pare).Aceste hărţi de distribuţie apar şi în "The status of birds in Romania" 1998 (13) , din care mai aflăm că drepneaua mare , alpine swift , Apus melba, apare în S şi Vestul României în zonele de deal şi munte, mai mult în habitat sălbatic, canioane.Se remarcă o creştere a distribuţiei drepnelei mari mai ales în ultimele 3-4 decade.

Nu avem exemplare de drepnea mare inelate, în mod cert pentru perioada 1939-1970, conform I.Cătuneau , 1999 (14).

Cele mai noi cărţi ornitologice în care putem regăsi informaţii despre Apus melba, drepneaua mare, sunt cele ale lui Victor Ciochia.

Astfel conform "Dicţionarului de ornitologie" , 2002 (15), autor citat, în care face o prezentare generală a Apodidaelor, în România avem numai două subspecii , Apus apus şi Apus melba.

Pentru drepneaua mare, specie clocitoare de vară, perioadă de şedere jumătatea lui aprilie-august , întâlnită în chei stâncoase calcaroase, de la 100 m altitudine la 2000 m altitudine , cuiburi la înălţimi de 60-200m. Pot fi întâlnite cuibărind şi în turnuri . Ponta este din 3 ouă, din lunile mai-iulie, ambii parteneri clocesc pentru 18-23 zile, puii părăsesc cuibul după 6-10 săptămâni (de fapt 53 zile-66 zile, 7-10 săptămâni).

Este mai mare decât drepneaua neagră, 21 cm, ca şi drepneaua neagră trăieşte în colonii, are o culoare neagră-brună, cu partea inferioară albă, o caracterizează dunga brun-cenuşie din zona pectorală.

Precizare : cea mai recentă observaţie s-a efectuat în Prăpăstiile din Parcul Naţional Piatra Craiului în 2002 de către Ciochia şi Zevedei.

În "Mic tratat de ornitologie " 2007 (16), după clasificarea păsărilor actuale avem ord. Apodiformes, fam. Apodidae, Apus melba melba (alături de Apus apus apus) .Astfel drepneaua mare , observată prima dată în sudul Dobrogei (vezi D. Radu ) , şi mai recent de către Ciochia şi Zevedei în 2002, vezi lucrare anterioară, este descrisă mai detaliat (cu mici diferenţe , cum ar fi lungimea, nu 20-22 cm ci 20-23 cm, aripi nu 34-60cm, ci 51-58 cm, greutate nu 76-125 ci 75-100 gr, puii părăsesc cuibul nu după 6-10 săptămâni, cu între 53-66 zile, 7s şi 5 zile- 9 s şi 4 zile).Cuibăresc şi în clopotniţe, turnuri.

În " Păsări , cuiburi, ouă şi puii din România" 2009 (17) , Ciochia şi alţi autori, pentru drepneaua mare (Apus melba) regăsim aceleaşi informaţii ca şi mai sus , în plus aflăm că juvenilii drepnea mare au penaj asemănător cu cel de adult, cu nuanţe mai şterse, la 26 de zile sunht acoperiţi cu puf cenuşiu, cu pene numai după 31-33 zile.

Conform acestui studiu specia Apus melba îşi extinde arealul spre N. datorită încălzirii globale.

(Februarie 2011)

Bibliografie:

1. R. R von Dombrowski, "Ornis Romaniae", Fundaţia regală pentru literatură şi artă, traducere din limba germană , prelucrare şi completare Dionisie Linţia, vol II, 1954, pg. 5, 7

2. " Lumea animalelor după Brehm " Prelucrată după ediţia a II a a lucrării " Viaţa animalelor " de către Rietschel, Hauke, Lotz, Merkel, Modes, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, pg. 573

3. Mircea Popescu, " Studiul avifaunei din Munţii Parâng- Vâlcan şi depresiunea Petroşani", Publicaţiile S.O.R nr. 12, Cluj, 2000, pg.40 , 76 , 85

4. Victor Ciochia şi Aurel Negruţiu, " Dinamica şi migraţia populaţiei de păsări şi mamifere ", Ministerul Educaţiei şi Învăţământului , Univ. Braşov, 1976, vol I, pg. 118, 119

5. Dimitrie Radu , " Păsările lumii ", Ed. Albatros, Bucureşti, 1977, pg.123

6.~ , "Păsările din Delta Dunării", Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1979, pg. 79

7.~ , " Mic atlas ornitologic", Ed. Albatros, Bucureşti, 1983, pg. 164, 165

8. ~ , " Păsările din peisajele României", Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1984, pg. 51, 349

9.Victor Ciochia, " Dinamica şi migraţia păsărilor", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pg. 65, pg. 193

10. Milvus, Publicaţie anuală a grupului Milvus, filiala S.O.R , Tg. Mureş, 1996, pg. 26

11.Dan Munteau, Peter Weber, Aurel Papadopol , "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România", publicaţie S.O.R, 1994, pg. 82

12. ~ , "Atlasul păsărilor clocitoare din România ", Ediţia a II a, Cluj-Napoca, 2002, publicaţie S.O.R, pg. 70, 139

13. Dan Munteau , " The status of birds in Romania", Romanian Ornithological Society, Cluj-Napoca, 1998, pg. 36

14. Ion I. Cătuneanu , " Istoricul cercetărilor efectuate pe teritoriul României asupra migraţiei păsărilor prin metoda inelării ...", Publicaţie S.O.R, 1999

15. Victor Ciochia, " Dicţionar de ornitologie", Ed. Pelecanus, Braşov, 2002 (Prefaţă de dr. biolog Dimitrie Radu, Şef al C.O.R 1970-1988) , pg. 25

16.~ , " Mic tratat de ornitologie ", Ed. Pelecanus, Braşov, 2007, vol I, pg. 158, 496

17. V. Ciochia, V. Cotleanu, Victorina Ciochia , " Păsări, cuiburi, ouă şi puii din România", Ed. Pelecanus, Braşov, 2009, pg. 173