A.R.S.P.A.C.

Concluzii studii ornitologice din România

În studiul de faţă ne vom opri asupra lucrărilor ornitologice în limba română despre specia Apus apus ,drepneaua neagră .

Cea mai veche lucrare , în momentul de faţă, este cea a lui J.Ch.Czihak, "Istoria naturală" - întâia oară în limba româniască compusă- de la 1837.El va numi drepneaua "ţipsel" , după numele ştiinţific latin de atunci, Cypselus apus (1).Tot la Czihak apare numele "rândunică-de-ziduri", sinonim cu "ţipselul".

Descrierea făcută de Czihak speciei este scurtă .Pasărea este neagră, pată albă sub "guşă", aripile mai lungi decât coada, coada "furcoasă", cioc scurt, larg, gura largă . Despre picioare vom regăsi această descriere în majoritatea descrierilor posterioare, chiar şi în cele de azi " toate au câte 4 gheare înainte îndreptate".Pasăre "călătoare", care cuibăreşte "pe turnuri înalte şi copaci".

La 1883 folcloristul Simeon Fl. Marian în "Ornitologia poporană română" (2) va descrie specia Cypselus apus , dezvăluindu-i şi numele românesc "drepneua" , "rândunica-de-ploaie", "lăstunu mare".Drepnelele , după spusele lui Simeon , sunt păsări mai mari decât rândunicile, de culoare cafenie închisă, cu pată albă sub cioc, picioare scurte şi "încălţate". Pasăre migratoare soseşte la noi la începutul lui mai, când vine primăvara mai devreme apar şi în ultima săptămână a lui aprilie, şi pleacă la începutul lui august spre Africa.

Sunt întâlnite în număr foarte mare în zonele de mănăstiri, turnuri, ziduri de piatră .

Simeon subliniază faptul că sunt recunoscute datorită vocilor "ascuţite şi păstrunzătoare" care împiedică pe un observator să stea în apropierea lor.

După datele furnizate de un ţăran , Constantin Diaconescu, drepnelele depun 2-3 ouă, şi dacă cineva le deranjează cuibul sau le ia ouăle, acestea părăsesc pentru multă vreme cuibul.

Numele de "rândunică-de-ploaie" le este dat drepnelelor datorită faptului că , înainte de o ploaie mare sau o furtună zboară repede în înaltul cerului scoţând ţipetele caracteristice.

I.P.Licherdopol foloseşte numele speciei de Apus apus, însă încadrată la fam. Cypselidae, ord. Strisores , în lucrările din 1903 (3) şi 1906(4).Conform lucrării din 1903 pentru Apus apus avem numele româneşti de "drepnea","lăstun-de-mare","lăstun-de-apă","rândunică-de-ploaie".

După Ritter Robert von Dombrowski 1903 (5) "Lăstunul mare" sau "drăpeaua" este trecut la Cypselus apus, fam. Cypselidae.Dombrowski face de asemenea o trece în revistă a numelor ştiinţifice utilizate în timp pentru drepnea.

La 1930 , doi autori folosesc pentru Cypselus apus nume diferite, R.I.Călinescu are denumirea de "lăstun negru" (6), iar S. Paşcovsky de "lăstun mare" (7).În studiul lui S. Paşcovsky aflăm că au fost zărite exemplare de "lăstun mare" la 1385 m altitudine pe vf. Clăbucetului-Baiului , şi un exemplar pe Caraiman la 2200m altitudine (informaţii despre întâlnirea drepnelei negre la altitudini mari, ca specie interzonală găsim la 1967 la D. Radu, "Păsările din Carpaţi").

I.Simionescu în lucrarea "Fauna României" 1938 (8) are câteva rânduri despre "lăstunul-mare", Cypselus apus, "Negru peste tot ca ieşit din funingne afară de guşa albă, se amestecă printre rândunele.Vine mai târziu pe la noi şi pleacă mai devreme.E şi mai dibaci sburător decât rândunica.De dimineaţă până-n seară nu se mai opreşte; numai prin aer, mai sus , se mişcă; e acrobatul aerului.

Cuibul nu şi-l zideşte ca rândunica , ci-l sapă în malurile de lut, dar mai ales pe lângă ape."

Până la această dată acestea erau informaţiile despre drepneaua neagră, însă odată cu lucrarea lui Dombroswki "Ornis Romaniae" de la 1912, scrisă în germană însă, şi reluată , tradusă şi completată de Dionisie Linţia (9), cele două volume din 1946, respectiv 1954 , informaţiile despre această specie de pasăre sunt mult mai complexe şi mai amănunţite.

Astfel şi aici genul Apus apus este trecut la ord. Cypseli, fam. Cypselidae.Se face o prezentare generală a speciei : excelente, zburătoare, aripi înguste sub formă de seceră, foarte lungi, coada bifurcată puţin.Aceste păsări au ciocul scurt, lăţit la bază , puţin curbat.

Apus apus (L.), drepneaua , cu sinonimele "drepneauă", "lăstun mare", "lăstun negru", "drăpea" şi corespondentele în alte limbi : common swift (engl.), Mauersegler, Turmsegler, Mauerschwalbe (germ), etc.

Ce este curios , interpretarea de la alineatul Sistematica , în care se precizează faptul că "exemplarele din ţara noastră sunt colorate pe cap şi aripi mai deschis decât cele din Germania cu care au fost comparate , mai ales unele drepnele au pe aceleaşi părţi ale corpului o tonalitate mai brun-surie".

Exemplarele de drepnea neagră au culoare uniformă , fumurie brună sau neagră.Numai juvenilii (puii) au coloritul mai deschis prin albul presărat pe penele capului, au alb în jurul ciocului , pe "umerii" aripilor şi culoarea fumurie ( sau neagră uneori)este un ton mai deschisă ca a adulţilor .

De remarcat şi observaţia lui Linţia asupra exemplarelor păstrate la muzeu , două dintre drepnelele moarte în urma unei furtuni puternice din anul 1931 Timişoara, care sunt altfel decât exemplarele colectate din Banat în timpul clocirii "prin marginea alb-smântânie îngustă de pe partea terminală a remigelor şi a tectricelor principale supraalare, semilunare.Coloritul penajului, în general , e mai deschis."(foarte posibil să fi fost juvenili, cel puţin şi după imaginea din carte).

Tot în această lucrare aflăm că drepneaua neagră este o specie care migrează pe timpul nopţii.

Majoritatea observaţiilor asupra exemplarelor de drepnea au fost după observaţiile lui Dombrowski asupra marii colonii, de 4-500 perechi, de la Cap Dolojman .

În "Migraţia păsărilor" de L.Rudescu , 1958 (10) se regăsesc informaţii prea puţine despre "drepnea" (nume folosit în lucrare), este trecută la păsările oaspeţi de vară.Interesantă este însă informaţia din subcapitolul "Influenţa atmosferei asupra migraţiei" , pg 74, unde aflăm că la "lăstunul mare, drepneaua (Apus apus , melba )" timpul defavorabil poate provoca asa-numitul somn de migraţie.

În "Instinctul reproducerii la păsări" Dimitrie Radu , 1960 (11), deşi este prezent numele de Apus apus , folosit azi, numele folosit pentru desemnare păsării este "lăstun" ; avem aceeaşi informaţie prezentă şi mai timpuriu , la Dombrowski şi Linţia, împerecherea în timpul zborului şi faptul că sunt iuţi ( Simeon, Simionescu).

Lucrarea lui Mihai C.Băcescu "Păsările în nomenclatura şi viaţa poporului român" 1961 (12) este o excelentă trecere în listă a numelor româneşti a speciilor de păsări întâlnite la noi în ţară, printre care şi drepneaua, de asemenea culegere de credinţe şi superstiţii cu privire la păsări însă , din păcate pentru o lucrare de naturalist, conţine capitole incompatibile cu insăşi ideea de naturalist (capitole întregi dedicate trecerii în revistă a speciilor de păsări ce se consumă la noi , şi mai ales capitolul dedicat capcanelor pt păsări, extrem de amănunţit şi ilustrat, şi nelipsitele date despre care specii de păsări sunt dăunătoare omului şi care nu, de ar fi să ne luăm după această carte mai toate speciile ar trebui controlate , graurii pt că ne mănâncă cireşele ,etc).Astfel pentru Apus apus, sin. Cypselus apus avem : colun, drăpea, drăpnea, lăstun-de-biserică, lăstun-negru, rîndunică-de-pădure, rîndunică-de-turn, (nu am regăsit până acum sursa pt "colun"),iar rândunică-de-ploaie este folosit şi pentru lăstun de mal (Riparia riparia).Notă : este singura dată când se regăseşte numele "colun" , probabil nume regional , însă deocamdată nu avem nici o dată , explicaţie a sensului .

Prelucrarea din 1964 după "Lumea animalelor" Brehm (13) are un capitol pentru drepneaua neagră, numită aici "lăstun mare " sau "lăstun negru" , trecută la ord. Microdiformes, subord. Micropodi (să nu uităm că lucrarea lui Brehm datează cu 100 de ani înainte, de pe la 1880).

Este de remarcat faptul că se subliniază ataşamentul drepnelei negre faţă de locul de cuibărit ; lucru dealtfel prezent şi în lucrarea lui Simeon Fl. Marian în care se spune că e de dorit să nu le fie deranjat cuibul pentru că se vor întoarce la el după ceva timp.

Odată cu înaintarea în timp a studiului ne oprim acum la studiile şi observaţiile despre specia Apus apus în zonele de vegetaţie din România, şi în specie a prezenţei acestei păsări şi la altitudini mari, de peste 1800m.

Astfel conform D.Radu "Păsările din Carpaţi" 1967 (14) care împarte zonele de vegetaţie pe verticală , şi pentru fiecare etaj stabileşte prezenţa sau nu a unei specii, Apus apus este o specie trecută la "interzonală" deoarece se întâlneşte în aproape toate etajele.Este o specie interzonală pentru ca prezenţa ei este legată îneosebi de peisaj, care reprezintă o mai mare importanţă decât factorul altitudine.

Pentru etajul brumăriţei , limită superioară de 2543m şi 1700 m este cuprinsă ca specie care cuibăreşte Apus apus.La etajul tetraonidelor (de la 5-700 m altitudine până la limita inferioară a brumăriţei) Apus apus apare ca specie interzonală şi clocitoare. Etajul columbidelor , care cuprinde pădurile de la 5-700 m altitudine, regiunile forestiere ,de deal, podişuri, cu limită inferioară la 100-200 m altitudine este de asemenea populată de Apus apus, cu precizarea că Apus apus, alături de Delichon urbica , Hirundo rustica sunt întâlnite în număr mai mare la acest etaj decât la etajele superioare.

Apus apus este trecută aici la specie migratoare şi de pasaj , clasificare pe care o vom regăsi în majoritatea studiilor ornitologice, şi la păsări cu densitate medie, moderată.

La 2002 apar în pubilcaţiile S.O.R. concluziile studiilor efectuate în perioada 1966-1972 asupra avifaunei din munţii Parâng-Vâlcan şi depresiunea Petoşani (15). La ord. Apodiformes, fam. Apodidae, Apus apus, , "lăstunul mare" , nume popular "lăstun negru" , conform acestei lucrări a fost întâlnit în exemplare mai numerose în coloniile de la Cheile Sohodol şi Cheile Olteţului , în apropierea Apus melba, însă nu cuibăreşte în apropierea acestora.

Şi aici Apus apus este trecută la specie interzonală, indiferentă la altitudine, care cuibăreşte în pereţii drepţi ai stâncăriilor.

Conform lucrării "Ornitologie practică", Ion Iordache, 1974 (16), "lăstunii" din fam. Apodidae, ord. Apodiformes au drept cheie pentru determinare "toate cele 4 degete îndreptate înainte, picioare foarte scurte, aripi foarte lungi."

În rest prezentarea speciei este sumară, nu există de exemplu informaţia despre prezenţa petei albe de sub cioc.

În "Dinamica şi migraţia populaţiei de păsări şi de mamifere" de V. Ciochia şi Aurel Negruţiu, de la 1976 (17)apare pentru prima dată numele folosit astăzi pentru Apus apus , şi anume "drepneaua neagră". Datele prezente aici vor fi reluate şi în studiul despre migaţia păsărilor , V.Ciochia, 1984 (18) .

Este prezent de exemplu cazul juvenilului inelat în 1971 în Finlanda, capturat România, ce parcursese o distanţă de 2 035 km.Viteza medie de zbor a drepnelei negre , aici este de 77 km /h, maxima de 200 km/h pe distanţe mici.

Conform acestui studiu acestea sunt caracteristicile de identificare "aripile lor sunt foarte lungi, coadă scurtă, toate degetele îndreptate înainte.", mai mare decât rândunica , chiar dacă are o siluetă asemănătoare, şi mai mare decât Delichon urbica.Sunt totuşi date care astestă faptul că autorul a prins cu ajutorul plasei ornitologice exemplarele de drepnea neagră pentru a le măsura.

Tot din aceste pagini aflăm care este tipul de inel folosit pentru drepnea (neagră şi mare) în România,inelul P cu diametrul 4,5 , însă datele cu privire la vârsta de inelare a puilor sunt inexacte.Astfel conform datelor prezente pe siteul www.commonswift.org, date ale ornitologilor care inelează drepnele negre, puii de drepnea nu se inelează la 17 zile , sau între a 15-a şi a 35-a zi ci puii , pullus de drepnea neagră se inelează între a 3a şi a 5a săptămână , adică la 21 de zile sau 35 zile.

"Migraţia păsărilor" din 1984, acelaşi autor preia datele prezentate în studiul din 1976 .

Dacă V.Ciochia folosea numele de "drepnea neagră", Dimitrie Radu, şeful Centralei Ornitologice Române , în studiile sale despre păsările României foloseşte pentru Apus apus denumirea de "drepnea mică".

În "Păsările lumii" din 1977 (19) drepneaua mică , pasăre a cărei răspânire cuprinde tot teritoriul ţării, se poate găsi "mai ales în oraşe", prezenţa acestei specii în aşezări umane fiind atestată de Czihak, de Simeon Fl. Marian, şi cuibăreşte nu numai în crăpăturile stâncilor, scorburi de arbori ci şi în ornamentaţiile clădirilor.

Apare iar ca fapt specific viteza de zbor mare pentru Apus apus, una dintre cele mai iuţi zburătoare la noi, alături de drepneaua mare (Apus melba).

"Mic atlas ornitologic" 1983 (20) al aceluiaşi autor conţine informaţii în plus faţă de studiul din 1977, faptul că în funcţie de hrană sau lipsa ei puii îşi pot prelungi perioada postembrionară, perioada de incubaţie care este de 18-20 zile (notă - conform U.Tigges este de 19-20 zile) , penajul negru, zona bărbiei mai deschisă (de fapt pe zona de sub cioc este o pată albă).

Conform "Păsările din Delta Dunării", acelaşi autor (21) drepneaua mică este una din speciile de păsări care a prosperat în mediul antropic în Deltă, trecută alături de rândunica de casă, cucuveaua comună, barza albă, ciocănitoarea pestriţă şi gugştiuc.Cuiburile drepnelei mici prezent în constucţiile umane sunt acoperite.

Drepneaua mică este trecută la populaţia de păsări clocitoare migratoare şi de pasaj , şi la speciile care au regim de hrană de provenienţă mixtă, acvatică şi terestră.Ca densitate drepneaua mică este în categoria de densitate moderată.

Pentru anul 1984 coexistă cele două denumiri "drepneaua neagră" la Ciochia în "Dinamica şi migraţia păsărilor" (22) şi la D.Radu "Păsările din peisajele României"drepneaua mică (23).

La D. Radu avem cam aceleaşi informaţii ca şi cartea din 1983 , însă la descrierea picioarelor , în afară de omniprezentul "toate degetele îndreptate înainte" se precizează că picioarele acestor specii, drepneaua mică şi drepneaua mare , ord. Apodiformes , sunt adaptate pentru căţăratul pe pereţii drepţi ai stâncăriilor.

Specii prezente atât în natura sălbatică, în zonele montane de mare altitudine dar şi în oraşe "în jurul clădirilor ce le pot asigura liniştea şi locul de cuibărit."Tot în această carte a lui D. Radu este prezentă o fişă de descriere pentru drepneaua mică.

În publicaţiile de după 1990 nu se regăsesc mai multe date .Astfel pentru 1996 avem publicaţia grupului Milvus (24) ce cuprinde observaţiile ornitologice în complexul Razelm-Sinoe , inelaţi 4 adulţi de Apus apus.

Lucrarea în limba engleză , Dan Munteanu "The status of birds in Romania" 1998 (25) Apus apus, fam. Apodidae , are o răspândire largă, cuibăreşte atât în oraşe şi în stâncării, în ciuda altitudinilor, în colonii.Este specie înregistrată şi pentru Delta Dunării.Harta pentru distribuţia drepnelei negre este aceeaşi aproximativ ca cea prezentă în lucrarea din 2002 "Atlasul păsărilor clocitoare din România".

Potrivit I.Cătuneanu "Istoricul crecetărillor efectuate pe teritoriul României asupra migraţiei păsărilor prin metoda inelării până la înfiinţarea COR " perioada 1939-1970 (26) nu se regăseşte vreun exemplar inelat de Apus apus.După 1971 avem cazul juvenilului inelat Finlanda capturat România, caz prezentat de V.Ciochia, şi cei 4 adulţi inelaţi de Milvus.

Conform "Atlasului păsărilor clocitoare din România", 2002 (27) drepneaua neagră , Apus apus , se regăseşte într-un efectiv de 5000-15 000 perechi , care se reproduc, şi este o specie răspândită cu precădere în jumătatea estică a ţării, în stâncării şi localităţi (vezi hartă distribuţie).

Cele mai multe şi mai amănunţite descrieri ale drepnelei negre se regăsesc în tratatele lui V. Ciochia .În general se reiau şi unele informaţii prezente în lucrările mai vechi, însă există completări de la un studiu la altul.

V.Ciochia este cel care atrage atenţia asupra numărului în scădere pentru drepneaua neagră (şi rândunică) , astfel încă din 2002 în "Dicţionarul de ornitologie" (28) afirmă că "drepneaua" , "odinioară foarte comună, în prezent este în populaţii mai mici." Curios este faptul că deşi este primul autor care introduce denumirea de drepnea neagră, începând cu acest Dicţionar pare a fi evitată, căci la subcapitolul Apus apus apare numele "drepneaua", simplu, ca mai jos, când compară Apus melba cu Apus apus precizează că drepneaua mare este mai mare decât "drepneaua neagră", denumire care nu apare in Dicţionar la definiţia speciei.

Această denumire "drepnea" este păstrată şi în "Mic tratat de ornitologie" 2007 (29), şi este reluată în studiul "Păsări, cuiburi, ouă şi puii din România", 2009 (30) , de fapt nici nu mai apare menţionată denumirea de "drepnea neagră".

Informaţii în plus prezente în lucrările din 2002 şi 2007 sunt faptul că putem recunoaşte prezenţa drepnelelor după strigătul lor caracteristic. Zboară în grup, şi după autor sunt mai active în serile calde, când apar şi insectele crepusculare şi nocturne, de fapt drepnelele negre sunt active şi dimineaţa , iar cele care nu se reproduc, exemplarele care nu au pui la cuib sau ouă pot fi văzute în înaltul cerului oricând, cu perioade de prezenţă maximă dimineaţa devreme, la ora prânzului, şi pe seară, mai ales după ora 5.

În ambele lucrări, ca şi în cea din 2009 sunt informaţii inexacte cu privire la perioada de incubaţie , în 2002 ar dura 14-20 zile, în 2007 24-29 zile , de fapt incubaţia durează după observaţiile efectuate la faţa locului 19-20 zile.

Puii ar avea puf alb (2007, 2009), şi ar părăsi cuibul după 37-42 zile , în funcţie de hrană, este adevărat că factorul hrană reprezintă importanţă în dezvoltarea puiului sau în prelungirea perioadei postembrionare , după cum Ciochia subliniază, însă puii au puf cenuşiu , nu alb,după 12, 13 zile, şi albul este de la tecile care cuprind aripile ce li se dezvoltă abia după 20 de zile , după 35 zile aprox. aripile încep să le crească rapid depăşindu-le coada.

Nu se precizează dealtfel în nici un studiu parcurs până acum faptul că pentru puiul de drepnea neagră primul zbor înseamnă şi părăsirea cuibului, odată ce părăsesc cuibul sunt apţi pentru viaţa lor de zbor continuu şi liber.

Pasărea tânără se deosebeşte de adult nu prin pata albă de sub guşă, pată care este prezentă şi la adult, şi coloraţia "mai brună" (Ciochia , 2007), ci prin faptul că dacă la adult este prezent albul numai sub formă de pată albă sub cioc, juvenilii au alb în jurul ciocului, pata albă sub cioc, uneori mai mare, dar nu este o regulă, alb presărat pe penele de pe cap şi pe "umerii" aripilor.

Nu se regăsesc dealtfel, ca şi în vreun alt studiu ornitologic informaţii cu privire la anatomia deosebită a picioarelor drepnelelor, se reia peste tot faptul că au "picioare scurte şi nedezvoltate", într-adevăr neapte pentru altceva decât pentru prins.

Acestea sunt informaţiile pe care le putem găsi despre drepneaua neagră la această oră în limba română, de bază rămânând lucrarea lui R. R von Dombrowski,'' Ornis Romaniae" de la  1912 , tradusă şi completată mai târziu de D. Linţia. Informaţiile existente în alte limbi  demonstrează însă complexitatea studiilor care se pot face pe această minunată zburătoare.

Ceea ce face diferenţa la studiile lui V.Ciochia este că de fiecare dată subliniază relaţia speciei de pasăre cu omul şi precizează statusul speciei respective.Astfel în studiul din 2007 Ciochia subliniază că drepneaua (neagră) se împuţinează prin "poluarea atmosferei, presiunea antropică, reducerea hranei, a locurilor de cuibărit, temă reluată şi în studiul 2009, unde accentuează faptul că drepnelele alegând să cuibărească în turnurile bisericilor , şi-au pierdut locurile de cuibărit .De fapt lucrările de renovare şi demolare din ultimii ani în întreaga Europă , făcându-se fără nici o grijă faţă de viaţa sălbatică au dus la scăderea numărului drepnelei negre în toată Europa (implicit şi în Bucureşti).

O altă informaţie importantă este faptul că potrivit acelui celebru caz al drepnelei negre capturate în 1971 , la 2035 km faţă de locul inelării evidenţiază că în pasajul său spre N sau S această specie foloseşte drumurile de migraţie ce traversează ţara noastră.

Este prezentat în 2009 şi cazul adultului inelat care avea 21 de ani, şi faptul că puii de drepnea neagră sun capabil să supravieţuiască ceva vreme fără hrană.

Denumirea de "drepnea" pentru Apus apus este utilizată şi în Notele de curs, N.Crăciun (31) , aici drepneaua este trecută alături de viespar , cuc, caprimulg şi vârtecap la păsări entomofage, care se hrănesc cu insecte în diferite stadii de dezvoltare.

În capitolul despre migraţia păsărilor pentru Apodiformes, Apus apus -drepnea sunt datele pe care le putem găsi la V.Ciochia "Dinamica şi migraţia păsărilor" , 1984, şi anume că viteza medie a drepnelei este 77km, maximă 79-200.

Din păcate în "Atlas păsări-şcolar", 2008 (32) avem la ord. Apodiformes reluată denumirea de " drepnea mică", iar la descriere "penaj negru cu abdomen albicios, cioc scurt, coadă bifurcată", prea puţin şi inexact.

Studiul Mariei-Magdalena Croitoru , "Păsările din zonele verzi ale oraşului Iaşi", 2009 (33) se axează pe analiza sistematică a avifaunei mun. Iaşi, un studiu care ar trebui efectuat şi în Bucureşti.Conform acestui studiu aflăm că Apus apus se regăseşte în zonele cu vegetaţie variată , parcuri, grădini botanice, în general în zone verzi şi în zonele cu blocuri, unde cuibăreşte între plăcile de pe faţadele blocurilor.

".E atrasă în oraş de clădirile înalte, în crăpăturile cărora îşi amenajează cuibul; în zonele cu blocuri cuibăreşte între plăcile etajelor.

Pentru a se hrăni preferă spaţii deschise unde poate vâna insecte din zbor.Astfel se explică prezenţa ei în cele 12 staţionare , atât de diferite între ele ca amplasare în oraş."

Notă : in "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România", Publicatie S.O.R, coord. Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol , 1994 (ediție bilingvă română-germană) , care cuprinde ariile de răspândire a păsărilor clocitoare din România, avem la pg. 81 specia Apus apus-Drepneaua neagră, Mauersegler, la ora aceea cu un efectiv de 2000-5000 perechi, Oaspete de vară, specie răspândită cu precădere in jumătatea estică a țării. Harta a răspândirii speciei.

Mulțumim Ulrich Tigges pentru această carte!

Pentru informaţii complexe şi studii de ultimă oră accesaţi revista virtuală coordonata de U.Tigges, Apus Life : http://www.commonswift.org/APUSlife.html

Legile prin care se asigură pretejarea drepnelei negre

Conform V.Ciochia " V.Cotleanu, V.Ciochia "Păsări, cuiburi , ouă şi puii din România", 2009 drepneaua neagră este protejată de Conv.Berna 2.

Mariei-Magdalena Croitoru , "Păsările din zonele verzi ale oraşului Iaşi":

Convenţia de la Berna , Legea nr 13 din 11 martie 1993 pt aderarea Rom la Covenţia prinvind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatului natural din Europa , adoptată Berna 19 sept 1979

Anexa III curpinde specii de faună protejate.

Legea 462/2001 Legea pt aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a guvernului 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice.

Anexa IV a legii 462/ enumeră specii de plante şi animale care necesită o protecţie strictă.

Legi

Publiaţie SOR, nr 11.Dan Munteanu , Crymhilde Galoş

Îndrumător de protecţia păsărilor, Cluj 2000

Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului

pg.79-80 aplicată în prezent , promulgată în 1996

Legea nr 103/1996 asigură protecţia cel puţin din partea vânătorilor pentru marea majoritate a păsărilor din fauna noastră.Rămân în afara restricţiilor puţine specii-ciorile şi celelalte corvide.

Convenţie pt conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa -Convenţia de la Berna , ratificată prin Legea nr 13/1993.

De menţionat că această convenţie prevede că prinderea, ţinerea în captivitate şi comercializarea speciilor de păsări (care intră aici) e interzisă.

Aici intră şi speciile de păsări cântătoare ţinute ilegal în colivie.

Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice -Convenţia de la Bonn ratificată prin Legean nr 13/1998.

Ocrotirea principalelor specii de păsări migratoare din Europa.

Un cadru legislativ mai larg asigură Legea protecţiei mediului Legea nr 137/1995, Convenţia privind diversitatea biologică , ratificată la noi prin Legea nr 58/1994

(Februarie 2011)

Bibliografie :

1. J. Ch. Czihak , "Istoria naturală, întâia oară în limba româniască compusă de doctorul medeţinei şi cavaler Czihak", Eşîi, 1837, pg.90

2.Simeon Fl. Marian, "Ornitologia poporană română", Cernăuţi, Tipografia lui Eckhardt, 1883, Tom I, pg. 70, 71, 72

3.I. P. Licherdopol, "Despre ornitologia română", Bucuresci, stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, 1903, pg 14

4. ~ , " Ornitologia română", Institutul de Arte Grafice "Carol Gobl", Bucureşti, 1906, pg.18

5. Ritter Robert von Dombrowski, "Materialien zu einer ornis rumaniens" , Bulletin de la Societe des sciences de Bucharest -Roumanie, An XII, No 3 et 4, Bucarest, Imprimerie de L' Etat, 1903, pg 319

6. R. I. Călinescu, " Consideraţiuni zoogeografice asupra migraţiei păsărilor din România", (extras din "Buletinul agriculturii", vol I-II, Nr. 1-4, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile statului, 1930, pg.11, 12

7.S. Paşcovsky, " Contribuţiuni la studiul faunei ornitologice a regiunii Sinaia- Predeal", Extras din "Buletinul agriculturii", Vol I-II, Nr. 1-4, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile statului, 1930, pg.6

8.I. Siminonescu, "Fauna României", Ed. pentru literatură şi artă "Regele Carol" , 1938, pg.127

9. R. R. von Dombrowski, "Ornis Romaniae", traducere din germană , prelucrare şi completare de prof. Dionisie Linţia, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, Vol I, II, Bucureşti 1946, 1954, vol I pg21, vol II pg. 5, 7, 8

10.L.Rudescu , "Migraţia păsărilor", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, pg.10, 73, 74

11.Dimitrie Radu , "Instinctul reproducerii la păsări", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pg.30, 162

12.Mihai C. Băcescu, " Păsările în Nomenclatura şi viaţa poporului român", Ed. Academiei R.P.R, 1961, pg 107, 150

13."Lumea animalelor după Brehm" Prelucrată după ed. a II.a a lucrării "Viaţa animalelor " de către Rietschel, Hauke, Lotz, Merkel, Modes, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, pg. 573

14. Dimitrie Radu, "Păsările din Carpaţi", Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1967, pg.27, 41, 44, 61, 64, 84, 114, 128, 136

15. Mircea Popescu, " Studiul avifaunei din Munţii Parâng- Vâlcan şi depresiunea Petroşani ", Publicaţiile SOR, nr.12, Cluj, 2000

16. Ion Iordache , Stănescu Dan, " Ornitologie practică", Univ. Al. Ioan Cuza, Iaşi, 1974, pg.157, 170, 180

17. Victor Ciochia şi Aurel Negruţiu , " Dinamica şi migraţia populaţiei de păsări şi de mamifere", îndrumător, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Univ. Braşov, 1976, vol. I, pg. 12, 14, 17, 118, 119

18. V. Ciochia, "Dinamica şi migraţia păsărilor", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pg. 21, 22, 25, 26, 65, 191, 192, 193

19. Dimitrie Radu, "Păsările lumii ", Ed. Albatros, Bucureşti, 1977, pg. 96, 97, 123

20.~ , " Mic atlas ornitologic", Ed. lbatros, 1983, pg. 164, 165

21.~ , "Păsările din Delta Dunării", Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1979, pg.13, 40, 73, 74, 75, 77,

22. V.Ciochia, "Dinamica şi migraţia păsărilor", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pg.21, 22

23. D. Radu, "Păsările din peisajele României", Ed. Sport-Turism, bucureşti, 1984, pg.51, 349

24. Milvus, Publicaţie anuală a grupului Milvus, filiala S.O.R , Tg. Mureş, 1996, pg. 10, 26

25. Dan Munteau, "The status of birds in Romania ", Romanian Ornithological Societz, Cluj- Napoca, 1998, pg. 36

26. I. Cătuneanu, " Istoricul cercetărilor efectuate pe teritoriul României asupra migraţiei păsărilor prin metoda inelării până la înfiinţarea Centralei Ornitologice Române şi fazele acesteia de dezvoltare în perioada 1939-1970", Publicaţie S.O.R, 1999

27. Dan Munteau , Peter Weber, Aurel Papadopol , "Atlasul păsărilor clocitoare din România", Ediţia a II a , Publicaţie S. O. R, Cluj- Napoca, 2002, pg. 70, 139

28. V. Ciochia , "Dicţionar de ornitologie ", Ed. Pelecanus, Braşov, 2002, (Prefaţă de dr. biolog Dimitrie Radu, Şef al Centralei Ornitologice Române 1970-1988), pg. 25

29.~ , "Mic tratat de ornitologie", Ed. Pelecanus, Braşov, 2007, Vol I-II, vol I pg 50, 73, 111, 116, 133, 136, 138, 144, 158, 492, 493

30.V. Ciochia, Viorel Cotleanu, Victorina Ciochia, " Păsări, cuiburi, ouă şi puii din România", Ed. Pelecanus, Braşov, 2009, pg. 170, 171

31. Nicolae Crăciun, Note de curs, Facultatea de biologie , Univ. Bucureşti, ARS Docendi, 2008, pg. 168, 240, 241

32. D. Murariu , A. Mihail , "Atlas păsări" (Şcolar), Ed. All Educational, Bucureşti, 2008, pg. 21

33. Maria - Magdalena Croitoru , " Păsările din zonele verzi ale oraşului Iaşi", Ed. Universităţii " Al. Ioan Cuza", Iaşi, 2009, pg. 19, 56, 72, 73, 100, 104, 246.