Centru de reabilitare drepnele
Prezentare generală
Centrul de reabilitare a drepnelelor București este ‘’puiul’’ Mauserseglerklinik, cei doi reabilitatori care activează în Centru au fost specializați la această clinica internațională, sub îndrumarea singurului medic veterinar cu doctorat în Apodiae din lume și tot acolo își continuă activitatea de reabilitare după încheierea sezonului din țară (sezon în țară însemnând aprilie – octombrie). Programul de activitate în centrul din tară este 10:00 – 22:00, toate schimburile fiind asigurate de aceiași doi reabilitatori, în plin sezon aceasta însemnând minim 17 până la 20 de ore de activitate zilnică, cea mai mare parte fiind destinată hrănirii drepnelelor, tratamentelor medicale, recuperării fizice, training.
Cazare
Fiecare cutie de cazare este gândită pentru nevoile fiecărei drepnea – pacient. În cazul adulților aceștia sunt cazați în perechi, în cazul exemplarelor tinere (pui sau juvenili) aceștia sunt cazați în număr mai mare, maxim patru în cazul exemplarelor care nu necesită sau au trecut de perioada de îngrijiri intensive. În cutii ‘’mobilierul’’ este adaptat conform vârstei și nevoilor acestor pacienți delicați.
Cutiile de cazare sunt dezinfectate periodic; dedesubtul așternuturilor de hârtie prosop de bucătărie fără miros sunt așezate prosoape de bumbac care se schimbă periodic, iar orice textile folosite în cutiile de cazare sunt spălate zilnic și schimbate zilnic! Hârtia prosop de bucătărie fără miros este schimbată foarte des de-a lungul zilei.
Dietă, hrănire
Cea mai mare parte din procesul de reabilitare al insectivorelor o reprezintă hrănirea propriu-zisă a drepnelelor – pacienți. Nu se vor hrăni singure, nu au cum ști sa facă acest lucru deoarece în natură exemplarele mature se hrănesc prinzând insectele aeriene din zbor iar la cuib puii sunt hrăniți de către parinti. Nu este vorba sub nicio formă de refuz de hrănire din pricina captivității.
Hrănirea propriu-zisă reprezintă un proces complex, în care regulile de igienă strictă sunt absolut vitale, am putea face o analogie cu un ‘’laborator’’ la propriu – dezinfectant pentru mâini, degetare pentru hrănit, pense anatomice folosite la hrănit (acestea sunt sterilizate după încheierea programului zilnic, și dezinfectate după fiecare hrănire), batiste, suprafața de hrănit dezinfectată, obiecte de veselă spălate și sterilizate, etc.
Recuperare - training room
Un alt spațiu care trebuie să existe pentru o reală reabilitare a drepnelelor, Apodidelor, o reprezintă ,,camera de exerciții,,; este o cameră tapetată cu perdele și cu material moale pe jos, vitală pentru recuperarea fizică a drepnelei, fie după un traumatism fizic, fie după fixarea si vindecarea unei fracturi, fie după transplantul de pene. De asemenea cu ajutorul unei camere de ,,exerciții,,/recuperare/testare – se pot observa diverse traumatisme care nu apar în urma examenului radiologic. Camera de ,,exerciții,, este total opusă ideii de volieră. Cu fiecare exemplar se lucrează în funcție de nevoile individuale, recuperarea nu presupune doar refacerea sau menținerea tonusului muscular în cazul exemplarelor apte de zbor, ci recuperare presupune și fizioterapie, de la masaje la întinderea ușoară a aripii sau piciorului afectat, sau a musculaturii afectate, treptată, ca pentru mai apoi exercițiile propriu-zise de zbor să fie efectuate progresiv până la recuperarea totală a exemplarului.
Imping
Napârlirea la drepnele este un proces complex, îndelungat, total diferit de napârlirea la alte specii de păsări sălbatice. A ține în captivitate o drepnea cu gândul că ‘’o trecem iarna și va fi eliberată primăvara cu toate penele’’ este total eronat. Problemele de penaj trebuie remediate în timp util pentru a putea elibera drepneaua care trebuie să prindă migrația. Cum se întâmplă așa ceva? Cu ajutorul impingului – tehnică de înlocuire a penajului deteriorat, tehnică folosită din Evul Mediu pentru răpitoare și adaptată pentru nevoile Apodidelor de către dr. med. vet. Christiane Haupt, șeful clinicii partenere din Frankfurt (este cu totul altă tehnică decât cea folosită la răpitoare).
Drepnea sau rândunică?
Confuzia Apodidae, fam. Apodiformes (drepnele) – Hirundinidae, fam. Passeriformes (rândunele, lăstuni) este încă prezentă. Astfel au apărut denumirile regionale sau populare cum ar fi ‘’lăstun de biserică’’, ‘’lăstun negru’’, ‘’rândunică de turn’’ etc (vezi Istoric denumire), însă în zilele noastre ar trebui să fie deja clarificat faptul că este vorba despre specii diferite. Au în comun faptul că sunt migratoare, părăsesc teritoriile de reproducere pentru a ierna în Africa de Sud, și sunt exclusiv insectivore (se hrănesc prinzând din zbor insecte aeriene). Au însă specific de viață diferit și drepnelele sunt și semnificativ mai mari față de rândunele și lăstuni.
Drepnelele nu stau pe sârme, fire electrice, etc, ci își petrec viața aproape numai pe aripi. Astfel și picioarele lor sunt adaptate acestui mod de viață, și au alte funcții – aceea de prindere de o suprafață aspră și de armă împotriva prădătorilor. Apodidele, drepnelele, nu cuibăresc la vedere, preferă locuri de cuibărit în cavități ascunse ochiului, la înălțimi de peste 4 – 5 m, cuibul nu și-l construiesc din materiale adunate de pe sol precum rândunicile sau lăstunii, ci numai din materiale adunate din zbor, încleiate cu salivă.
Foarte rar zboară aproape de sol și asta se întamplă numai în perioadele cu temperaturi mai joase, dar nu ‘’coboară’’ spre sol precum putem vedea des lăstunii sau rândunicile că se hranesc sau își iau material de cuibărit. Drepnelele ajung la altitudini de 3000 de m și se hrănesc din zbor cu ‘’planctonul aerian’’ (insecte zburatoare mici) la înălțimi mai mari de 50 m față de sol.