Conservare

Conservarea drepnelei negre

Inamicii naturali ai drepnelelor negre sunt șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), șoimul călător (Falco peregrinus), răpitoare de noapte ca striga (Tyto alba), huhurezul mic (Strix aluco). Pe lângă aceștia drepnelele negre au și prădători oportuniști ca vânturelul roșu (Falco tinnunculus), cucuveaua (Athene noctua), cioara grivă (Corvus cornix), coțofana (Pica pica), rozătoare care au acces în podurile unde cuibăresc drepnelele negre, pisica domestică.

Drepnelele negre depind de rezervele de hrană, astfel de starea vremii, suferă pierderi în drumul migrației din pricina vânturilor potrivnice întâmpinate sau a furtunilor.

Pe lângă aceste amenințări naturale, firești ca pentru fiecare ființă vie, din păcate se adaugă activitatea umană: lucrările de renovare acoperișuri sau fațade în plin sezon de cuibărit, astuparea locurilor de cuibărit, deranjarea continuă a coloniilor stabilite în numele observațiilor științifice, folosirea insecticidelor, a pesticidelor (drepnelele se hrănesc cu planctonul aerian așadar sunt expuse la intoxicație în urma ingerării insectelor otrăvite); de asemenea există și riscul real de intoxicație la cuib, atunci când se practică dezinsecția pereților clădirilor înspre nivelul superior chiar sub acoperiș, astereală, astfel puii aflați la cuib împreună cu părinții vor fi expuși în mod direct intoxicației, operațiuni de deratizare efectuate în poduri fără a se ști că acestea sunt locuite temporar de păsări sălbatice, operațiuni de vopsire a acoperișurilor în plin sezon de cuibărit, vaporii emanați ducând la intoxicații chimice fatale, fermele de turbine eoliene, periculoase mai ales pentru juvenilii care nu au atâta experiență de zbor, plasele din jurul aeroporturilor, clădirile cu geamuri din sticlă.

Observațiile la cuib, natural sau artificial, se fac după anumite reguli stricte, deoarece există pericolul de părăsire a cuibului din cauza intruziunii umane. O drepnea neagră care cuibărește are ouă la cuib sau pui. Studiile efectuate la locurile de cuibărit se pot face doar cu aparatură adecvată, care se montează în afara sezonului, astfel drepneaua neagră nu va fi deranjată pe timpul cuibăritului.

Interacțiunea omului cu drepneaua neagră

Drepneaua neagră cuibărește de mult timp lângă om: în turlele bisericilor, în turnurile de piatră, în casele înalte, în construcțiile moderne, oriunde poate avea acces în crăpăturile din zid dincolo de care se află o cavitate în care își va construi cuibul propriu-zis, sub acoperișuri, cornișe, sub streșini, folosind spațiul dintre astereală şi jgheaburi, liber odinioară – vechi sistem de ventilație, sub ornamentațiile clădirilor, vechiul sistem de storuri de lemn le oferă de asemenea spațiu de cuibărit, în genere la înălțimi de peste 5m, oriunde poate intra în cavitate direct din zbor, într-un loc ferit vederii şi întunecos. Arareori pot fi observate cuibărind și la înălțimi de peste 3m, în funcție de condiții, poziționarea cuibului va fi în genere condiționată și de lipsa obstacolelor din fața intrării la cuib, cum ar fi vegetația abundentă, arborii.

Construcţia cuibului propriu-zis, a cupei plasate spre interiorul cavitatii alese, durează un sezon, asta deoarece această pasăre sălbatică nu are contact cu solul, materialele folosite pentru cuib le colectează exclusiv din aer și le încleiază laolalta cu saliva (materiale ușoare pe care le prind din zbor, materiale vegetale, pene mici, etc ).

Nu numai construcţia cuibului este migăloasă, cere timp şi energie, aceste păsări sălbatice migratoare sunt fidele locului ales de cuibărit toată viața! Partenerii se vor întoarce sezon după sezon exact la același cuib!

Dacă aveți acasă cuiburi naturale de drepnele (fie că sunt negre, palide, mari – au alt mod de cuibărit dar modul lor de cuibărit se leagă tot de spațiul de sub acoperișuri), nu le deranjați, pentru că își vor părăsi cuibul găsit cu atâta greutate!

Dacă locuința dvs. necesită lucrări de reparație, cea mai bună soluție este să amânați lucrările de reparație ale acoperișului, fațadei, după terminarea sezonului lor de cuibărit. Este valabil de altfel, conform legilor europene în vigoare, pentru orice specie de păsări sălbatice.

Cum putem să le ajutăm?

Situația drepnelei în toată Europa, cu ale sale orașe, este aceeași: această specie este amenințată cu declinul din cauza folosirii în exces a insecticidelor și pesticidelor (specie care se hrănește cu insecte aeriene prinse din zbor), din cauza pierderii locurilor accesibile de cuibărit din clădiri, prin renovarea lor chiar în timpul perioadei de reproducere, prin distrugerea multor clădiri vechi și prin noile tehnici de construcție adoptate, care etanșeizează clădirile, rezultând așadar piederea accesului la spații de cuibărit. Drepnelele nu vor mai avea astfel acces sub streșini, cornișe, în spaţiul dintre astereală și jgheaburi, pe sub acoperişul vreunei clădiri, sau prin vechiul sistem de aerisire folosit în construcție la început de secol XX: este vorba de vechiul sistem de ventilație al podurilor, care constă în spațiul liber lăsat între acoperiș si zid, care oferea oportunitate de cuibărit nu numai pentru această specie.

Drepnelele sunt considerate în genere păsări sălbatice migratoare specifice mediului urban. Facem această paranteză pentru a înțelege faptul că s-au adaptat din vremuri străvechi la a cuibări în construcțiile umane înalte, coloniile de cuibărit în sate, localități mai mici sunt mult mai rare, precum și cele care cuibăresc în stâncării, faleze stâncoase, etc.

În Marea Britanie drepneaua neagră este declarată de către RSPB specie în declin, cu prioritate în conservare, în Germania de Est este considerată specie în declin cf. Ulrich Tigges.

Drepnelele sunt păsări sălbatice fidele locului de cuibărit ales și găsit cu greu; se vor întoarce la aceeași cavitate an de an; astuparea accesului către locul de cuibărit nu va fi înțeleasă de către pasărea proaspăt întoarsă din migrație și grăbita să-și reocupe locul, și va zbura încercând să intre până la epuizare. Se întâmplă deseori ca în timpul lucrărilor de renovare la cuib să existe și pui și părinții vor zbura până la moarte incercând disperați sa acceadă la puii închiși. Este un fenomen care se întâmplă din păcate oriunde, deși există pe hârtie legi severe care interzic astfel de lucrări în timpul perioadei de cuibărit a păsărilor sălbatice.

Drepnelele se hrănesc exclusiv cu insectele aeriene prinse din zbor la înălțimi mai mari de 50 de m – țânțari, afide, muște, musculițe, viespi fără ac, “planctonul aerian’’. O drepnea are nevoie de mii de astfel de insecte pe zi, când este vorba despre o pereche cu pui la cuib numărul insectelor vânate crește considerabil (o pereche poate vâna pentru pui și 5ooo de insecte pe zi). Reprezintă astfel o soluție bio perfectă pentru controlul insectelor nedorite, în special al țânțarilor care transmit malarie și alte maladii.

Nimeni nu spune să ne sacrificăm sănătatea și confortul pentru ocrotirea unor păsări sălbatice, însă indiferent cât de “’eco’’ sună insecticidele și pesticidele folosite de către om, efectul acestora asupra noastră nu este imediat, ci este observabil în timp. Până la urmă noi avem câteva zeci de kilograme, nu câteva zeci de grame!

Drepneaua, pe lângă faptul că este specifică mediului urban, reprezintă vârful etalonului de sănătate a mediului, tocmai pentru faptul că este pasărea înălțimilor și vânează insectele la înălțimi de peste 50 de m, mult mai sus decât rândunelele, hrănindu-se astfel cu planctonul aerian.

Cum să le ajutăm:

  • prin amânarea lucrărilor de reparație acolo unde se știe că există o colonie de drepnele
  • în cazul în care clădirea este renovată în afara sezonului în care este prezentă specia, pierderea de locuri de cuibărit este compensată prin oferirea de cuiburi artificiale, externe sau interne
  • cuiburile artificiale pentru drepnele pot fi gândite astfel încât să se integreze estetic clădirii pe care sunt instalate, prin culoare şi uneori prin formă.
  • cuibul în sine este introdus în aceste cutii, astfel fecalele nu se vor depune în afară, ci în interiorul cutiei.

În orice caz pot exista soluții foarte ingenioase şi simple pentru a evita depunerile de sub cuiburi, ne referim aici la cele pentru rândunici, lăstuni de casă. Sub cuibul natural sau artificial poate fi montată o scândură care va fi îndepărtată şi curățată sau înnoită după plecarea păsărilor sălbatice migratoare. Contrar părerilor împământenite în mod eronat, în afară de incovenientele de ordin “estetic’’, care pot fi totuși rezolvate simplu, depunerile păsărilor migratoare insectivore se usucă rapid și se dezintegrează la fel de repede, și nu există niciun risc de îmbolnăvire .