Cea mai mare parte din procesul de reabilitare al insectivorelor o reprezintă hrănirea propriu-zisă a drepnelelor – pacienți. Nu se vor hrăni singure, nu au cum ști sa facă acest lucru deoarece în natură exemplarele mature se hrănesc prinzând insectele aeriene din zbor iar la cuib puii sunt hrăniți de către parinti. Nu este vorba sub nicio formă de refuz de hrănire din pricina captivității.

Hrănirea propriu-zisă reprezintă un proces complex, în care regulile de igienă strictă sunt absolut vitale, am putea face o analogie cu un ‘’laborator’’ la propriu – dezinfectant pentru mâini, degetare pentru hrănit, pense anatomice folosite la hrănit (acestea sunt sterilizate după încheierea programului zilnic, și dezinfectate după fiecare hrănire), batiste, suprafața de hrănit dezinfectată,  obiecte de veselă spălate și sterilizate, etc.

Astfel orele de hrănire reprezintă foarte mult din timpul de reabilitare, și sunt efectuate după nevoile fiecărui pacient drepnea, depinde de vârstă, condiție, stare, etc, totul realizându-se după un program de hrănit. Dacă pentru exemplarele adulte sunt necesare 6 hrăniri/zi, pentru exemplarele pui pot fi 11-12/zi în cazul celor foarte mici, care sunt reduse progresiv pe măsură ce aceștia cresc, iar în cazul exemplarelor în stare critică acestea trebuie hrănite și ele după o schemă foarte fixă și cu mai puțină cantitate de greieri la început până la reglarea internă a pacientului. Programul de hrănire și îngrijiri (în cazul exemplarelor emaciate, în stare de colaps, malnutrite sever, accidentate, rănite, etc, care necesită administrare de fluid subcutanat, diverse tratamente) este împărțit astfel între ‘’normali’’/‘’intensivi’’ și ‘’super intensivi’’. Orarul de hrănire de exemplu va fi împărțit de-a lungul unei zile, începând cu ora 7 dimineața, pentru super-intensivi hrănire progresivă la o oră jumătate, pentru intensivi la fiecare două ore, pentru normali la minimum 2 ore jumătate, maximum trei.

Dat fiind faptul că este vorba despre o specie atât de delicată, a cărei deschidere a ciocului dă doar aparența unui cioc puternic, și modalitea de hrănire este una care se învață, pentru a nu provoca fracturi, luxații, pentru a nu lipsi pasărea sălbatică migratoare de posiblitatea de a se hrăni pe viitor. Și de a nu fractura osul hyoid, osul limbii (care ajută și la respirație), astfel ducând pasărea sălbatică la asfixiere.

Dat fiind faptul că Apodidele, drepnelele, au gât steril, hrănirea presupune următoarele etape: după ce mâinile reabilitatorului sunt spălate, se purcede la dezinfectarea lor cu dezinfectant cu acoperire largă, și folosirea unui degetar pentru cutie în parte, greierii sunt introduși după deschiderea ușoară a ciocului cu ajutorul unei pense anatomice.  Pentru fiecare cutie există o pensă de hrănire care se dezinfectează dupa fiecare folosire, iar pentru a putea fi folosite a doua zi se spală și se sterilizează după încheierea programului din ziua respectivă. Dacă sunt anumite probleme cu un exemplar într-o cutie acesta va avea pensă separată și se va folosi alt degetar decât cel folosit pentru restul exemplarelor cazate în aceeași cutie.

Absolut toate instrumentele folosite în procesul de hrănire (sita pentru greieri, bol pentru apă, bol pentru dezinfectare, farfurii, etc) sunt dezinfectate și sterilizate în fiecare zi.

De asemenea în cadrul procesului de hrănire sunt folosite batiste care se schimbă des pe parcursul zilei, acestea folosindu-se pentru a feri penajul drepnelei de transpirație, grăsimile de pe mâini, chiar dacă acestea au fost temeinic dezinfectate, având în vedere sănătatea penelor și menținerea capacității lor de permeabilitate.