Napârlirea la drepnele este un proces complex, îndelungat, total diferit de napârlirea la alte specii de păsări sălbatice. A ține în captivitate o drepnea cu gândul că ‘’o trecem iarna și va fi eliberată primăvara cu toate penele’’ este total eronat. Problemele de penaj trebuie remediate în timp util pentru a putea elibera drepneaua care trebuie să prindă migrația. Cum se întâmplă așa ceva?  Cu ajutorul impingului – tehnică de înlocuire a penajului deteriorat, tehnică folosită din Evul Mediu pentru răpitoare și adaptată pentru nevoile Apodidelor de către dr. med. vet. Christiane Haupt, șeful clinicii partenere din Frankfurt (este cu totul altă tehnică decât cea folosită la răpitoare).

De exemplu cf. dr. med. vet. Christiane Haupt o tânără drepnea își înlocuiește penele de zbor în a doua iarnă a vieții sale. Astfel penele cu care este eliberată trebuie să reziste acești doi ani; o drepnea cu penajul incomplet sau compromis în special din pricina îngrijirilor incorecte nu va putea vreodată să fie aptă pentru o așa viață pe aripi, este doar un candidat la moarte.

În ultimii ani Centrul de reabilitare a drepnelelor I.D.N.R. a devenit al doilea centru specializat în ‘’transplantul’’ de pene-imping pentru Apodidae, Alexandru Stahl însușind această tehnică la clinica internațională condusă de dr. med. vet. Christiane Haupt. În fiecare sezon în Centrul de reabilitare a drepnelelor numărul de drepnele eliberate cu ajutorul tehnicii de imping (de la înlocuirea a câtorva pene până la înlocuirea tuturor penelor de zbor, 30) este de ordinul zecilor.

Problemele de penaj sunt fie din cauze mecanice – în urma unui accident: încercarea de accesare a locurilor de cuibărit închise, nepotrivite, astfel pasărea adult își rupe penele sau și le smulge în încercarea de a scăpa, sau în urma atacului unei păsări de pradă sau a întâlnirii nefericite cu o pisică lăsată liberă și, în majoritatea cazurilor în urma malnutriției, cazării necorespunzătoare, și a încercării neexperimentate de a ajuta pasărea sălbatică în nevoie. Și exemplarele juvenil sunt găsite la sol cu probleme de penaj, pene smulse sau rupte.

Deși puii de drepnea teoretic intră într-o stare de torpoare care le încetinește metabolismul pentru câteva zile, în condiții vitrege: sezon foarte rece – deci puțină hrană, sezon canicular și loc de cuibărit nepotrivit ales de părinții disperați, fiind expuși astfel valurilor de caniculă interminabilă, luptându-se să supraviețuiască astfel, și mai ales lipsa unui părinte sau chiar a amândurora, prelungirea acestei perioade are consecințe negative pentru dezvoltarea viitoare a puiului, pentru că va începe să consume toate rezervele, inclusiv din musculatură, hrănirea penelor va stagna, dezvoltarea propriu-zisă  va stagna, și astfel vor fi găsiți la sol în stare critică, stopați total din crestere, dezvoltare normală.

Cumulat cu încercările de îngrijire greșite inițial, malnutriție, condiții improprii de cazare, stres, acesta este pasul sigur către probleme de penaj complexe.

Este necesară o experiență amplă în a evalua starea de sănătate a penajului, căci să nu uităm este vorba aici despre o pasăre sălbatică migratoare care își petrece aproape toată viața pe aripi, în afara puținului timp petrecut și la cuib, în rest este fenomen al cerului.

Până la a putea fi vorba despre ‘’transplantul‘’ de pene propriu-zis, de imping, drepneaua are nevoie în primul rând de îngrijiri medicale specifice, organele sale interne fiindu-i afectate de malnutriție, întreaga stare de sănătate fiind precară (infestări fungice, bacteriene – nu numai hrana neadecvată este la origine ci și lipsa de igienă totală) iar această operație nu poate fi aplicată imediat, mai ales că urmările sunt de regulă nu numai penajul casant, fragil, ci și căderea penelor de zbor atunci când exemplarul atinge vârsta de zbor.

Transplantul de pene este o operație delicată, complexă. A însemnat pregătire zilnică timp de ani la clinica parteneră din Frankfurt. După ce penele sunt pregătite pentru dimensiunea fiecărui exemplar se purcede la operația de transplant în sine care poate dura de la o oră pana la câteva ore, operație delicată de reconstrucție pur și simplu a aparatului de zbor pentru o pasăre care atinge în zbor razant 77-110 km/h și în picaj atinge viteze și de 220 km/h. Ce să mai vorbim despre drepnelele mari a căror viteza de zbor este mult mai mare, în picaj atingând peste 240 km/oră. Penele (fără imperfecțiuni) sunt recoltate de la exemplare moarte, fiecare set de pene recoltat este rânduit după dimensiuni, până și acest procedeu are niște reguli, deci se învață. Munca de reabilitare presupune și ‘’pierderi’’, acesta este firescul, nu există miracole.

Urmează recuperarea exemplarului, perioadă care depinde de fiecare exemplar în parte și de istoricul său, și de ore de exerciții la camera de zbor/training.

Din păcate se practică și la această oră ținerea peste iarnă a drepnelelor în nevoie în credința absolut total eronată că vor avea penaj nou de zbor în primavară (ca să nu mai vorbim aici despre complicațiile de sănătate pe care o drepnea le dezvoltă în captivitate prelungită, știind că timpul migrației a trecut) sau extracția de pene practicată la păsările exotice, care nu au regimul de viață al unei păsări sălbatice libere, ci doar ‘’zburătăcesc’’ prin casă sau sunt osândite coliviei. Extracția de pene de zbor la Apodide nu este decât mijloc sigur de distrugere permanent a folicului de creștere a penei, deoarece penele de zbor la aceste păsări salbatice migratoare de cursă lungă cresc extreme de aproape de os, condamnând astfel drepneaua la o lungă și inutilă agonie.