Istoric denumire "drepnea neagră"

Denumiri :

  • drepneua , drepănea, drepneauă, drăpnea (învechite);
  • lăstun mare, lăstun negru (pop);
  • rândunică-de-ploaie, rândunică-de-ziduri, rândunică-de-turn, rândunică-de-munte, rândunică-de-pădure,rândunica-de-biserică (regional);
  • drepnea neagră (actual).

 

Denumiri  folosite în literatura de specialitate de-a lungul timpului: cipsel, drăpnea, lăstun, lăstun negru, lăstun mare, drepnea, la un moment dat coexistau două denumiri – drepnea mică şi drepnea neagră.

Denumirea actuală: drepnea neagră.

Denumiri ştiinţifice învechite: Hirundo apus, Micropus murarius, Micropus apus, Cypselus murarius, Cypselus niger, Apus murarius, Cypselus turrium, Cypselus apus niger, Cypselus apus, etc

Denumirea ştiinţifică actuală : Apus apus.

Pentru a elimina cuvinte străine cum ar fi creaţia lui Cihak „ţipsel” (1), provenită din denumirea ştiinţifică folosită atunci Cypselus (apus), folcloristul Simeon Fl. Marian în a sa „Ornitologie populară română” 1883 (2) a găsit cuvântul românesc pentru identificarea acestei specii, şi anume ” drepneua”, învechit. Pentru Cypselus apus – cipsel, ţipsel (vezi Cihak de mai sus) „românii din Bucovina” au ca nume „drepnea„, „drepnele„, sau „rândunica-de-ploaie”, „lăstunu-mare” (în text este dată şi denumirea în germ. Maueroder, Thurmsegler, Turmschwalbe).

Precuvântare (de autor): ” Să luăm numai o botanică sau o zoologie românească în mână şi vom afla nişte numiri de plante, animale, paseri care de care mai curioase şi mai vecinic neînţelese, pe când în popor există numiri aşa frumoase, precise şi poetice. Cunoscând această lipsă, am adunat deocamdată numele de paseri ce le-am aflat până acuma la popor, am adunat legende, datinele, credinţele şi cântecele ce le are poporul despre paseri şi le scot acuma la lumină sub numele de Ornitologia poporană română. August 1883” (3)

La 1903 Ritter Robert von Dombrowski în „Materialen zu einer ornis rumaniens ” are pentru Cypselus apus denumirile româneşti „lăstun mare”, „drăpea” (se crede ca „drăpea” este de fapt transcriere greşită a cuvântului drăpnea)(4).

Tot Dombrowski în a sa „Ornis Romaniae” de la 1912, lucrare scrisă în limba germană, tradusă şi completată mai târziu de D. Linţia, are un capitol întreg despre subordinul Cypseli (denumire ştiinţifică învechită), fam. Cypselidae, în care face o listă întreagă despre denumirile folosite pentru această subspecie „Cypselus apus„.

La denumiri în limba română avem aici „lăstun mare”, „drăpea”, ca în ediţia din 1903, „lăstun negru” (5).

Şi la Ion P. Licherdopol în cele două lucrări ornitologice studiate se regăseşte denumirea „drepnea”;  în „Despre ornitologia română” 1903 (6) avem pentru Apus apus L. (Cypselus apus) – Drepnea, Lăstun-de-mare, Lăstun-de-apă, Rândunică-de-ploaie. În „Ornitologia română” (7) de la 1906 la Fam. Cypselidae, Gen Apus Scopoli 61, 1. Apus apus L.- Drepnea, Martinet noir, Mauer-Segler. La acest autor, în ambele lucrări, apare pentru prima dată în cărţile ornitologice studiate, denumirea ştiinţifică Apus apus, însă subspecia este trecută la fam. Cypselidae, Ord. Strisores.

Denumirea de „drepnea” reapare în lucrarea „Ornis Romaniae” a lui Dombrowski, tradusă şi completată de Dionisie Linţia, 2 volume, în 1946 şi 1954. Conform acesteia apar următoarele denumiri româneşti: Drepnea, Drepneauă, Lăstun mare, Lăstun negru, Drăpnea (8). Apare şi aici denumirea ştiinţifică Apus apus, însă la Ord. Cypseli.

Denumirea actuală a speciei Apus apus în limba română apare pentru prima dată la Victor Ciochia, în 1976 (9): ord. Apodiformes, fam. Apodidae, Apus apus a. (L) Drepnea neagră.

La Dimitrie Radu întâlnim denumirea de „drepnea mică„, în trei lucrări: „Păsările lumii” din 1977 (10), „Păsările din Delta Dunării” din 1979 (11) şi „Mic atlas ornitologic” din 1983 (12).

Aşadar avem pentru această perioadă două denumiri folosite pentru Apus apus, „drepnea neagră” la V. Ciochia şi „drepnea mică” la D. Radu. Pentru Apus melba ambii autori folosesc denumirea de „drepnea mare„.

În 1984 datează două lucrări ale autorilor mai sus-citaţi, şi avem iar situaţia coexistării a două nume ale aceleiaşi specii: „drepnea mică” (13) la D. Radu şi „drepnea neagră” la V.Ciochia(14).

Astfel denumirea de ”drepnea neagră” se va împământeni în lucrările de specialitate (deşi în anumite lucrări apare numai denumirea de ” drepnea” pentru Apus apus – vezi Concluzie studii ornitologice).

În ”Atlasul păsărilor clocitoare din România”, coord. Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol, lucrare care cuprinde ariile de răspândire a păsărilor clocitoare din România avem pentru Apus apus – Drepneaua neagră (Mauersegler)(15). În Ediţia a IIa a aceleiaşi lucrări avem aceeaşi denumire de ”drepnea neagră” Apus apus (16).

De unde denumirea de ''drepnea''?

”Drepnea” îşi are originea din diminutivul ”drepanella”: drepănea< lat. ”drepanella”, diminutiv al lat. ”drepanis”.

drepnea = pasăre asemănătoare cu rîndunica, cu penele de culoare cafenie şi gît alb (Cypselus apus), probabil din „drepănea’’ idem lat. „drepanella”, diminutiv al lui „drepanis” (drepănea<drepanella<drepanis) (17).

Notă: Conform studiilor etimologice (vezi mai jos), la origine cuvântul este de fapt grecesc, dar a fost preluat în limba noastră din latină: astfel ”drepanis” – grc. δρεπανίς, este nume dat păsării după forma de seceră a aripilor sale, „pasărea-seceră’’.

*Mulțumim Ulrich Tigges (commonswift.org) pentru informațiile suplimentare: „Drepanis”, în greacă δρεπανίς (seceră, pasărea seceră), este denumire folosită pentru drepnele, o specie total diferită de Hirundinidae, aşa cum precizează Vasile cel Mare în Hexaemeron  („Omilia  VIII, cpt. 2., Despre păsările sălbatice”).

 

Deşi este o specie aparte, confuzia cu rândunica şi lăstunul se menţine şi astăzi, şi ca nume şi ca specie. Acest fenomen nu este izolat ci întâlnit aproape peste tot, numele drepnelei (negre) fiind la origine în mai toate limbile din ţările în care cuibăreşte format prin compunerea cu subst. ”rândunică” sau ”lăstun”.

Denumirea de ”drepnea” are o istorie aparte, cum este pasărea aşa îi este şi numele.

Dovezile lingvistice cu privire la originea acestui nume sunt un indiciu important în a afirma că această specie cuibăreşte pe teritoriul nostru, în aşezări umane, din timpuri străvechi. Dacă britanicii se mândresc cu drepneaua neagră (common swift) care este prezentă în aşezările umane din timpul romanilor, noi o putem situa mai departe în istorie, înainte de colonizarea romană, cuibărind în construcţiile dacice înalte din piatră şi lemn.

Studii etimologice ale cuvântului "drepnea"

De regulă, atunci când vine vorba despre etimologia cuvântului „drepnea”, deşi mai toate dicţionarele indică originea latină a cuvântului, uneori se precizează că la origine cuvântul este de fapt grecesc (ca vine de fapt din grecescul „drepanis”) cum ar fi lucrarea (18) conform căreia românescul „drepnea”, mauerschwalbe este ”drepanisul” grecesc.

Astfel Al. Rosetti în cele două ediţii ale lucrării „Istoria limbii române de la origini până-n sec. XVII” (19), confirmă originea latină a cuvântului drepnea: drepnea- s.f (Bucovina) grand martinet (zool): drepnanella < drepanis „hirondelle de murailles, DE, 516

Forma românească reproduce forma fonetică a termenului latin, şi nu e deci împrumutată direct din greceşte (Rohlfs, ASNS), aceeaşi definiţie este repetată în a doua ediţie a studiului (20).

Colectivul Academiei române Al. Rosetti, I.Coteanu, Al.Graur, I.Iordan, M.Avram, D.Macrea în studiul „Istoria limbii române” (21), enumeră cuvântul „drepnea” printre cuvintele de origine latină; astfel potrivit acestei lucrări, indiferent dacă la origine cuvântul a fost grec (drepanis), odată ce a fost preluat de limba noastră din latină, este considerat cuvânt de origine latină. Cuvântul „drepnea” face parte, de altfel, din categoria cuvintelor din latină care s-au păstrat numai în limba română.

Această concluzie este reluată în ediţia definitivă a studiului lui Al. Rosetti „Istoria limbii române de la origini până la începutul sec. al XVII-lea” (22):

„Vocabularul – Termeni păstraţi numai în lb română.

În această enumerare nu au intrat termenii care figurează în lb. română sub formă de derivate, pe când celelalte limbi romanice au păstrat forma lor originară sau viceversa.

drepnea – s.f (Bucovina), „grand martinet”. (zool) drepanella, din drepanis, „hirondelle de murailles”, din grc. drepanis-martinet.

Forma românească reproduce forma fonetică a termenului latin, şi nu e deci împrumutată direct din greceşte.”

 

 

Bibliografie:

  1. J. Ch. Czihak -Istoria naturală, întâia oară în limba româniască compusă de doctorul medeţinei şi cavaler Czihak, Eşîi , 1837, pg. 90;
  2. Simeon Fl. Marianu Membru al Academiei Române, ”Ornitologia poporană română”, Tom I-II, Cernăuţi, Tipografia lui Eckhardt, 1883,Tom I, pg 70,71;
  3. Marian, Simion Fl. ”Legende despre flori, insecte şi păsări”, Ed Transpres, Sibiu, 1996;
  4. Dombrowski, Ritter Robert von, Bulletin de la Societe des sciences de Bucharest-Roumanie, An XII, No 3 et 4, „Materialien zu einer ornis rumaniens”, Bucarest, Imprimerie de L’Etat, 1903,pg 319;
  5. Dombrowski, Ritter Robert von, „Ornis Romaniae”, Die Vogelwelt Rumanien’s Systematich und Biologish-Geographisch Beschrieben, Bukarest, Staatsdruckerei, 1912, pg 355;
  6. Ion P. Licherdopol „Despre Ornitologia română”, Bucuresci, stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, 1903, pg 20;
  7. Ion P. Licherdopol ” Despre Ornitologia română”, Bucuresci, stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, 1903, pg 20;
  8. Ion P. Licherdopol, „Ornitologia română”, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, Bucureşti, 1906,pg 18;
  9. Biblioteca Enciclopedică Robert Ritter von Dombrowski „Ornis Romaniae”, traducere din limba germană, prelucrare şi completare de prof. Dionisie Linţia, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, vol I, II, Cu 19 schiţe, 42 fotocopii şi 27 planşe colorate, Bucureşti 1946 (vol I), 1954 (vol II), pg. 5,7,8;
  10. Victor Ciochia şi Aurel Negruţiu, „Dinamica şi migraţia populaţiei de păsări şi de mamifere”, -îndrumător-, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Univ. Braşov, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări forestiere, vol I, 1976, pg 14, 17,118,119;
  11. Dimitrie Radu „Păsările lumii”, Ed Albatros, Bucureşti, 1977, pg 96, 97, 123;
  12. Dimitrie Radu „Păsările din Delta Dunării”, Ed Academiei RSR, Bucureşti, 1979, pg 13, 40, 73, 74, 75, 77, 95, 114, 148, 149;
  13. Dimitrie Radu „Mic atlas ornitologic”, Ed. Albatros 1983, pg 164, 165;
  14. D. Radu „Păsările din peisajele României”, Ed Sport-Turism, Bucureşti, 1984, pg 51, 349;
  15. Victor Ciochia, „Dinamica şi migraţia păsărilor”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pg 21, 22, 25, 26, 65, 191, 192, 193;
  16. „Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România”, Publicatie S.O.R, coord. Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol, 1994 (ediţie bilingvă română-germană), pg 81;
  17. Atlasul păsărilor clocitoare din România, Ediţia a IIa, coord. Dan Munteanu, colaborare cu Aurel Papadopol şi Peter Weber, Cluj-Napoca, 2002, Publicaţie S.O.R, pg. 70;
  18. DEX, Ed. Academiei R.S.R, Bucuresti, 1975, pg. 281;
  19. 1 Romanichen etymologisches worterbuch, con Meyer-Lubcke, Heideberg 1935, pg.248;
  20. Al. Rosetti, Istoria limbii române de la origini până- sec XVII, Ed. pentru Literatură, 1968;
  21. acelaşi autor, Istoria limbii române de la origini până- sec XVII, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1978, pg 191;
  22. Istoria limbii române, Academia R.S.R, vol II, Al. Rosetti, I. Coteanu, Al. Graur, I. Iordan, M. Avram, D. Macrea, Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1969 pg. 117, 118, 122, 151;
  23. Al. Rosetti „Istoria limbii române de la origini până la începutul sec. al XVII-lea”, Ediţia definitivă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pg 171.