Am găsit o drepnea
*toate materialele foto sunt cu drepnele care au fost reabilitate în Centrul de reabilitare I.D.N.R.
Adult
Adulții pot fi găsiți toată perioada sezonului, din aprilie până la început de octombrie, iar dacă este vorba despre drepnele mari, în ultima decadă din martie, atunci când sunt episoade de frig brusc și chiar zăpadă.
Drepnelele sunt zburători de performanță, reprezintă însăși esența ideii de pasăre sălbatică. Aproape toată viața înseamnă pentru acest migrator existență pe aripi, exceptând perioadele în care sunt la vârsta de cuibărit. Nu au egal în zborul acrobatic pentru o pasăre de această talie.
Pe scurt, specificul de viață al drepnelei este unul aerian, este adaptată vieții pe aripi. Abia la 3, 4 ani de viață o drepnea va deveni matură și va ocupa o cavitate, apoi va deveni părinte. Așadar, până la ocuparea reală a unei cavități, o drepnea va petrece sute de ore numai pe aripi; iar în cartierele de iernat din Africa subsahariană drepnelele de toate vârstele vor fi numai pe aripi, nedepinzând de construcții umane în care să-și găseasca cavități, organinzându-se în grupuri de sute până la mii, ‘’staționând’’ în zone cu abundență de insecte, fiind așadar dependente doar de condițiile meteo (necesită o temperatură medie de 17,5 grade C).
Motivele pentru care găsim o drepnea în nevoie sunt multiple: în urma unui accident de zbor, coliziune cu geamuri, fire electrice, etc. (mai ales atunci când este in căutare de loc de cuibărit), în perioadele cu vreme nefavorabilă, fiind nevoite să vâneze insectele aeriene (mai puține) mult mai jos decât o fac în mod normal; este o specie care ‘’forează’’ planctonul aerian la înălțimi de peste 50 de metri. În perioadele în care se întorc la locurile de cuibărit (alese pentru toată viața) și le găsesc închise, zboară până la epuizare. În cazul exemplarelor care își caută locuri de cuibărit (sub streșini, sub acoperișuri, etc.) se pot rătăci în poduri, iar în incercarea de a ieși se epuizează, murind încet în încercarea disperată de a scăpa.
Mai ‘’alunecă’’ uneori prin geamurile întredeschise, în încercarea de a se ascunde într-o posibilă cavitate, ca urmare a unui accident; sunt multe motivele, însă experiența a arătat că orice drepnea găsită accidental în interior nu era aptă pentru a fi eliberată imediat, ci aproape toate exemplarele au necesitat reabilitare, timpul necesar reabilitării extinzându-se în funcție de problemele și complicațiile apărute pentru fiecare individ. De asemenea și exemplare apropiate de vârsta de juvenil sau chiar juvenil au fost găsite astfel, și în urma trimiterii lor către Centrul de reailitare s-a constatat că toate necesitau reabilitare, neavând condiția fizică necesară unei eliberări imediate.
Se pot accidenta și în urma încercării de a scăpa de atacul unui răpitor. Acești zburători robuști sunt luptători și nu cedează ușor în lupta pe cuib cu specii precum vrabia de casă, graurul. Lupta poate dura ore întregi pe un loc de cuibărit. Chiar dacă perechile alese sunt pe viață, au ajuns la această agresivitate și competiție în urma pierderii dramatice de locuri de cuibărit și atunci, tocmai pentru că sunt migratoare care stau mai puțin în teritoriile de reproducere, ținta lor principală este găsirea cât mai repede a unui loc de cuibărit.
În genere la început de sezon, aprilie și mai sunt găsite astfel de exemplare adult (în foto adult drepnea neagră) cu penaj lipsă, smuls.
Adult drepnea neagra in stare critică; greutate 32 grame, malnutrit cu ou, încercare de eliberare, toate acestea ducând la probleme neurologice severe.
Așadar, chiar dacă vorbim despre un zburător fără egal, sportiv de preformanță al cerului, ale căror jocuri aeriene sunt unice si amețitoare, si este una dintre cele mai aeriene păsări sălbatice (își petrece viața mai mult pe aripi), poate ajunge in mâini umane epuizat, deshidratat sever, cu leziuni care nu trebuie minimalizate, diverse traumatisme (musculare, craniene, contuzii la aparatul de zbor, fracturi deschise, luxații, subluxații, fracturi care nu se pot vedea decât în urma unei examinări radiologice, etc.), cu pene rupte sau lipsă (în urma incercării de a scăpa dintr-un loc de cuibărit nepotrivit, sau în urma atacului unui prădător sau în urma scăpării de atacul unei pisici), cu penaj compromis în urma contactului cu diverse materiale de construcție (adulți scăpați ca prin urechile acului în urma lucrărilor de renovare acoperiș sau fațade). Ele au nevoie de ajutor specializat cât mai rapid! Problema penajului este una complexă pentru drepnele si este rezolvată numai prin intermediul operației de imping (schimbare de pene distruse), Centrul de reabilitare drepnele I.D.N.R București fiind al doilea centru din lume după ‘’Mauerseglerklinik‘’ Frankfurt care aplică corect aceasta tehnică specială și minuțioasă de înlocuire a penajului compromis, distrus, pentru a oferi drepnelelor posibilitatea de eliberare în timp util.
Pentru a funcționa, această ‘’mașinărie de zbor’’ are nevoie de sute de insecte aeriene/zi. Astfel, o stare inițială de epuizare este periculoasă, pentru că înseamnă că pasărea sălbatică este în colaps, fiecare gram pierdut este vital pentru viața sa pe aripi. Are nevoie urgentă de ajutor specializat, de stabilirea unui diagnostic corect, de reabilitare conform cu nevoile speciale ale acestei specii delicate.
De regulă, orice stare la polul opus – apatie, spate curbat, ochi închiși, pene zgribulite, pare ușoară ca aerul, numai pene și oase, răni evidente la aripi, picioare, sângerări din nas, cioc, urechi, ochi sau stare de agitație, pasărea zgârie disperată când este ținută în mâini sau încearcă să evadeze din cutia în care este cazată, are convulsii, crampe, se manifestă vocal, sau prezintă dificultăți de respirație, sau respiră cu ciocul deschis (de stres imens și durere, semn care este confundat cu cererea de hrană) – sunt semne clare de alarmă. Din păcate, foarte multe exemplare în această stare au fost eliberate din comoditate sau s-a încercat inițial, până la găsirea de ajutor, eliberarea lor repetată, care a complicat starea lor de sănătate.
Adult drepnea neagră emaciat sever; 27 de grame, fata de cele minim 42 de grame pe care le are în mod normal un exemplar adult de talie…
Adult drepnea neagră în colaps, atacat de corvide, la cutia de intensiv
Spre deosebire de alte specii de păsări sălbatice, drepnelele nu au boli infecțioase, nu transmit nimic la om, este vorba despre una din cele mai curate păsări!
Dat fiind specificul său de viață, este una dintre cele mai curate păsări sălbatice și are sistemul imunitar adaptat vieții sale si reprezintă vârful etalonului de mediu! Drepnelele, fie că sunt negre, palide, mari, au imunitatea adaptată specificului lor de viață aerian și nu mediului cu care vin în contact în mod accidental! Complicațiile pentru acest zburător apar doar în urma contactului prelungit cu un mediu neadecvat (vezi Greșeli fatale si explicațiile de mai jos, legate de infestarea cu fungi, infecțiile gastro-intestinale, ș.a.m.d.)! Din aceste motive, una din bazele vitale ale reabilitării acestei specii este reabilitarea total separată de absolut orice altă specie de animale! Fiind pasăre gregară, de grup, alt factor important îl reprezinta prezența altor drepnele.
Pui drepnea
Perioada în care sunt găsiți înstrăinați de cuib: spre finele lui mai, ce e drept mai rar, iunie, iulie, august.
Motivele pentru care găsim pui de drepnea
Părinții drepnea se întorc sezon de sezon la exact același loc de cuibărit. Nu își părăsesc puii și cuibul niciodată! Locurile de cuibărit accesibile, alese și preferate de această specie sunt sub acoperiș, sub cornișe, în spațiul liber din cadrul jaluzelelor sistem vechi de lemn, în crăpături din zid, între crăpăturile din fațade, oriunde pot găsi o cavitate, la înălțimi de peste 4 – 5 m.
Astfel, motivele pentru care găsim pui drepnea instrăinați, căzuți din cuib sunt multiple: căldura excesivă și prelungită, perioade în care temperaturile variază brusc, de la torid la rece și invers, lucrări de renovare, lipsa părinților sau a unui părinte, ș.a.m.d.. Pot fi găsiți atât la sol, dar și rătăcind în pod, scară interioară, etc. Părinții drepnea nu își hrănesc și recunosc puii decât la cuib și atât! Puii de drepnea nu sunt hrăniți în afara cuibului precum Hirundinidele, care după 20 de zile încep să și zburătăcească, și nici la sol, așa cum fac foarte multe alte specii de păsări. Vârsta de juvenil – între 44 și 46 de zile, petrecute numai la cuib, perioadă care se poate prelungi din motive meteo, respectiv accesibilitatea hranei – înseamnă pentru o drepnea tânără că a atins momentul în care va părăsi cuibul, fiind apt din prima secundă să zboare (fără să exerseze!) și să vâneze singur, fiind total independent de părinți, frați.
Nu se știu cu absolută siguranță motivele pentru care puii de drepnea s-au instrăinat de cuib. Astfel relocarea în cuib – foarte greu accesibil de cele mai multe ori și ascuns – este inutilă și riscantă, cu siguranță vor cădea și a doua oară! La această specie nu se pot aplica sfaturile pe care le găsim despre alte specii – drepnelele depind de ajutorul uman specializat.
Trebuie avut în vedere faptul că nu ajung la sol sau rătăciți în stare bună, ci după lungi perioade de disconfort termic, sever deshidratați și cu răni, traumatisme (cad de la înălțimi) care nu sunt vizibile ochiului neexperimentat! Fiind vorba despre o specie extrem de delicată care reacționează negativ la încercări stângace de ajutor, are nevoie de îngrijiri specializate cât se poate de repede!
Fotografii cu exemplare pui drepnea neagră în diverse stadii de dezvoltare, din Centrul de reabilitare drepnele I.D.N.R.
În fiecare sezon numărul de drepnele pacienți pui din Centrul de reabilitare a drepnelelor este mult mai mare față de numărul de pacienți adulți si juvenili, cu o medie de 200- 250/sezon. Drepnelele tinere (pui sau juvenili) în stare critică, cu greutate mult sub normal (18-19-23 grame în loc de 47-54 grame, sever deshidratate, în blocaj renal, sau cu probleme interne diverse) se inregistreaza într-o proporție de peste 80 %! Așadar nu este vorba doar despre ‘’îngrijiri în condiții normale‘’. Majoritatea necesită timp extins de reabilitare, salvarea în cazul drepnelelor este sinonimă deseori cu tratamentele specifice și cu redarea lor cerului prin intermediul operației de imping. În regim de centru, astfel de exemplare în stare critică sunt împărțite între ‘’super-intensivi’’ și ‘’intensivi’’ – în afară de terapia cu fluid subcutanat administrată dupa nevoile fiecărui individ – sunt hrănite după un program riguros, împărțit de-a lungul zilei, întâi cu cantități foarte mici de greieri. În funcție de gradul lor de recuperare, cantitatea se mărește progresiv în timp. Majoritatea exemplarelor ajung în stare de emaciere severă, sunt uscate, organismul a absorbit fluidul de peste tot, până și din ochi de aceea par ‘’oarbe’’, sunt oase și pene, aer. Prima greșeală care le costă viața este să fie hrănite și hidratate oral. În regim de centru, în astfel de cazuri nici măcar nu sunt hrănite imediat, ci abia dupa aplicarea fluidului subcutanat, realizându-se astfel restartarea treptată a organismului aflat în blocaj, fiind cazate în cutii încălzite. Fiecare hrănire înseamnă controlarea abdomenului, spălare cu apa călduță a zonei cloacale, ș.a.m.d. În primele zile, tocmai pentru că organismul este atât de slăbit, li se administrează foarte puțină hrană, deoarece pot suferi de ocluzii intestinale și cu hrana adecvată. În cazul exemplarelor care suferă și din cauza malnutriției (administrarea de hrană neadecvată, chiar și foarte puțină, este extrem de periculoasă), acestea sunt ajutate pentru reglarea internă și cu alte tratamente medicale și deseori suferă de ocluzii intestinale, prolaps cloacal, care sunt rezolvate cu ajutorul …clismelor.
Cutie super-intensivi cu pui drepnea neagră in stare critica; pentru un ochi neexperimentat sunt doar niste drăgălașenii care dorm...
Pui drepnea neagră în stare critică; stopați din creștere , deshidratați sever, în blocaj renal
Pui drepnea palidă emaciați sever
Pui drepnea mare în stare critică: greutate la limita supraviețuirii, deschidratat sever, hemoragie internă provocată de încercări repetate de eliberare .
Deși prezentăm public, de când am apărut, urmările periculoase ale încercărilor stângace de ajutor, numărul de drepnele malnutrite și supuse ‘’tratamentelor’’ greșite este în fiecare sezon prea mare, singurele șanse de eliberare și în aceste cazuri necesită ceea ce am descris mai sus.
Juvenili
Sunt găsiți la sol cel mai devreme la final de iunie, și în tot restul sezonului (chiar și octombrie dacă este vorba despre palide și drepnele mari).
O tânără drepnea devine juvenil în momentul în care este din punct de vedere fizic și psihic aptă să inițieze primul zbor, care reprezintă desprinderea totală de cuib, părinți, frați, fără pregătiri preliminare de învățare de zbor sau de prins insecte din zbor, precum alte specii de păsări sălbatice. Vârsta de juvenil este atinsă la 44 – 46 de zile de regulă, și asta în condiții de vreme favorabilă. Până la zborul inițial, tânăra drepnea va practica așa-numitele ‘’press-ups-uri”, flotări, pentru întărirea musculaturii pectorale și a musculaturii aripilor, pe care le pratică la cuib. În momentul părăsirii cuibului, juvenilul este perfect apt să se descurce singur, având zborul și prinderea de insecte înnăscute. Cu câteva zile înainte de lansarea în primul său zbor va sta la orificiul de intrare în cuib și va urmări cu mare interes mediul înconjurător, drepnelele care trec în zbor precum și insectele.
Drepneaua juvenil are aceleași dimensiuni precum exemplarul adult, deosebirea este vizibilă prin penajul alb prezent nu numai în pata albă de sub cioc, dar și alb presărat pe penajul de pe cap și de pe umeri.
Juvenili drepnea neagră în stare critică, cu probleme interne severe
Stânga exemplar adult drepnea neagră, dreapta exemplar juvenil drepnea neagră (Apus apus)
Juvenilii ajung la sol (sau în situații anormale descrise mai sus la adulți) în urma unui prim zbor ratatat, accident (coliziune cu fire electrice, geamuri, cladiri, etc), sau sunt plecați prea devreme din cuib, când nu sunt 100% pregătiți, din pricina disconfortului termic prelungit, al deranjării cuibului, și varii alte motive. Au nevoie de îngrijiri specializate cât mai rapid! De altfel, în ultimii ani numărul de juvenili cu probleme de penaj din cauze naturale (penaj rupt, sau chiar lipsă, penaj în creștere din cauze atât meteo – caniculă repetată dar și intoxicație la cuib) este în creștere, numărul acestora fiind deloc mic în proporție cu juvenilii admiși în Centru în urma altor motive pentru care sunt găsiți la sol. Din păcate nu sunt puține cazurile în care au fost găsite la sol exemplare de juvenil care au fost ‘’îngrijite’’ de persoana care le-a găsit, fiind eliberate astfel într-o conditie total opusă celei ideale pentru acest zburător de cursă lungă: greutate sub limită, probleme interne, tot soiul de probleme de sănătate legate de îngrijirile incorecte, probleme de penaj, eliberarea în acest caz fiind sinonimă cu condamnarea la moarte (cu siguranță procentul de astfel de cazuri găsite a doua oară și care au ajuns în Centrul de reabilitare a drepnelelor este mic).
Perioada de reabilitare în aceste cazuri depinde de la caz la caz. În caz de penaj rupt acesta se poate înlocui prin intermediul operației de imping. În caz de penaj lipsă trebuie așteptat ca penele lipsă să crească și abia apoi se poate interveni cu operația de imping, înlocuire a penajului deteriorat. După perioada de antrenamente necesară, juvenilul va fi eliberat într-un grup de minim șase exemplare. Dacă este vorba de o perioadă spre finalul sezonului, eliberarea se va efectua în grupuri de la 10 până la 21 drepnele juvenili și adulți!
Am gasit o drepnea – cele mai comune greșeli
Nu aruncăm niciodată drepneaua în aer! Nici nu încercăm să o eliberăm, indiferent de la ce înălțime, și nici nu facem ‘’teste de zbor’’ cu pasărea sălbatică în nevoie!
Aceasta este una din greșelile fatale, căci drepneaua este un zburător de performanță si își petrece toată viața în zbor, pe aripi, exceptând perioadele în care cuibărește. Astfel, motivele pentru care nu mai este în mediul său sunt multiple și nu este degeaba în această situație! Fie că este vorba despre faptul că este rănită, epuizată, suferă de diverse traumatisme, fracturi, etc. sau pur și simplu este prea tânără să fie aptă de zbor, dacă o aruncăm în aer aceasta va cădea invariabil din nou, cu și mai multe probleme fizice fatale (fracturi multiple, hemoragii interne).
Din păcate internetul abundă cu astfel de sfaturi care sunt total depășite și eronate! ‘’Teoria’’ în cazul acestei specii încă nu reușește să se îmbine cu ‘’practica’’ observată de către reabilitatorii profesioniști de decenii bune.
‘’Zboară puiule, zboară!” – dacă se poate conform acestor ,,sfaturi”, chiar de la etaj să te faci una cu pământul. Imaginați-vă ce urmări poate avea un astfel de sfat hazardat pentru o drepnea adult cu greutate la limită, cam asta înseamnă ‘’epuizare’’ și de multe ori este combinată cu un traumatism fizic care nu se repară de la sine, sau cu vitamine, sau pentru un juvenil care a plecat prea devreme sau a suferit un accident, sau a rămas fără părinți astfel este subnutrit, sau are probleme de penaj de la cuib, sau pentru un biet pui abia acoperit de pene,
Drepneaua nu trebuie ‘’stimulată’’ sau învățată să zboare!
Indiferent de sursa sfaturilor eronate de care abundă internetul, nu le vom așeza în copaci sau pe ziduri! Greșit și total periculos! Le expunem astfel prădătorilor! Chiar dacă picioarele drepnelei au funcția de agățat, asta nu înseamnă că le vom vedea ziua stând agâțate de pereți și astfel expunându-se prădătorilor.
Aici se cuvine să ne întindem cu explicațiile, pentru că o lista schematică nu este posibilă din păcate.
Sunt supranumite încă din Antichitate ‘’păsările fără picioare’’, și asta pentru că nu le vedem să pășească, să meargă, să țopăie, să stea în pomi, pe crengi, fire, etc; picioarele lor nu sunt mici, ci adaptate stilului de viață aerian. Cele patru degete sunt prevazute cu gheare ascuțite, aranjate ca degetele unei mâini deschise, având capacitatea de prindere de o suprafață verticală aspră. Această caracteristică morfologică unică este specifică membrilor familiei Apodidae. Locurile de cuibărit alese sunt la înălțimi de peste 4-5m, în cavități în care își vor instala cuibul propriu-zis (spații de sub jgheaburile acoperișurilor, orice cavitate care apare în ziduri, spațiile de ventilație ce se foloseau odinioară în construcții, casetele de deasupra vechilor rulouri de lemn, ș.a..m.d.).
Acest fapt nu înseamnă că este normal să le vedem agățate de ziduri. Există excepții, le putem vedea agățate pentru câteva secunde înainte de a pătrunde la un cuib al cărui orificiu de intrare este mai greu accesibil din zbor direct, în încercarea de a nu cădea la sol unde știu instinctiv că vor fi expuse: există cazuri rare cu adulti gasiți atârnați de zid sau prinși de un gard, însă răniți, incapabili de zbor, și mai ales de tinere exemplare care nu au atins vârsta de zbor și care, pentru a nu cădea la sol intervine reflexul natural de prindere, agățare (mai multe detalii pe pagina cu informații generale despre specie). De asemenea, se mai agață lângă orificiile de intrare la cuiburile deja ocupate, în joaca lor socială prin care învață cum să găsească loc de cuibărit pe viitor. Asta se întâmplă pentru câteva secunde, sau când sunt la vârsta la care deja sunt în căutare de cuib. Acest reflex natural al drepnelei nu înseamnă însă că dacă nu sunt pe aripi sau la cuib stau pe ziduri, unde să fie expuse prădătorilor. Nu se ‘’odihnesc’’ astfel, ci sunt pe aripi sau la cuib.
Drepnelele sunt pacienți delicati și necesită ajutor specific pe cât de repede este posibil. Reabilitarea Apodidelor, drepnelelor, este extrem de dificilă, au nevoie de îngrijiri specializate. Dat fiind și specificul lor de viață aerian, după cum am spus mai sus, vitală este reabilitarea lor total separată de orice altă specie de animale, păsări sălbatice!
Nu hrănim! Acesta este primul impuls „ce să îi dau să manânce”. Hrana nu este panaceu pentru problemele reale pentru care pasărea sălbatica suferă, și nu există soluții de ‘’urgență’’ sau ‘’substituirea’’ hranei sale naturale cu ceea ce găsim prin casă. Aceste acțiuni sub impulsul momentului au repercursiuni fatale atunci când este vorba despre o păsare sălbatică, mai ales o pasăre care se hrănește exclusiv cu insecte aeriene prinse din zbor și are un sistem imunitar atât de delicat! Toate aceste ‘’diete’’ au în comun faptul că sunt distrugătoare și omoară drepneaua.
Una din urmările grabei de a hrăni chiar și un exemplar pui care ‘’cerșeste’’ cu ciocul deschis, sunt fracturile de mandibulă. Deși pare mare ciocul drepnelei, acesta este foarte fragil și fracturile si dislocările de mandibulă se petrec în câteva secunde. De aceea modalitatea de hrănire este una care se învață și este adaptată nevoilor și biologiei acestei specii (mai multe lamuriri si materiale foto la ‘’Greseli fatale”).
Nu hidratăm oral exemplarul găsit!
Daca este vorba despre un exemplar adult sau juvenil, acesta este oricum în stare de șoc pentru că nu mai este pe aripi. Nu avem experiența necesară să putem înțelege cum este și ‘’functioneaza’’ o astfel de pasăre și riscăm în mod sigur să îi introducem fluidul in plămâni (o înecăm). Iar când este vorba despre un exemplar foarte tânăr, pui, aceștia nu stiu ce inseamna fluid pentru că în mod natural parințiii nu le aduc apă la cuib, ci se hidratează din bolul alimentar alcătuit din insecte și saliva părintelui! Vezi Greseli fatale!
Exemplar pui emaciat și malnutrit sever, stare critică, fractură mandibulă ; ciocul drepnelei în mod natural stă perfect închis !
Comparație cu exemplare aflate la reabilitare – cioc perfect închis, exemplare de aceeasi vârstă cu cel prezentat mai sus, care arată exact așa cum trebuie: ca la cuib !
Nu deparazităm drepneaua găsită cu absolut nimic, paraziții specifici speciei nu se transferă la om! Orice aplicare de tratament deparazitar înseamnă intoxicarea până la moarte a exemplarului găsit!
Nu aplicăm medicație umană sau de uz veterinar general drepnelei găsite! Este o specie care reacționează rapid și negativ la orice tratament medical neadecvat speciei sau la așa-zisele leacuri naturiste! Exclusă este folosirea și aplicarea de unguente, nu vom face altceva decât să compromitem penajul!
Nu cazăm drepneaua gasită, indiferent de vârstă. în colivie pentru că înseamnă o expunere la un stres incredibil, care duce la scăderea sistemului imunitar și pericolul real de compromitere a penajului. Nu o cazăm nici în cutii de ‘’transport’’ folosite pentru alte animale (fie că sunt de companie, fie că sunt destinate pentru alte animale sălbatice), în rumeguș, vată, pene, iarbă, prosoape sau textile murdare, pe mobila personală, în baie (pericol de infestări fungice), bucatărie, balcon, alături de animale domestice sau ‘’exotice’’, etc.
Pentru a diminua riscurile infestării cu fungi și bacterii a acestei păsări sălbatice migratoare cu sistem imunitar total diferit de cel al altor păsări sălbatice, și protejării împotriva stresului enorm care le va scădea dramatic imunitatea, protejării penelor de care viața lor liberă depinde, singurul mod de cazare temporară este o cutie de carton foarte curată de dimensiunea unei cutii de pantofi, în care așternem un prosop foarte curat. Peste acesta se pune un prosop de hârtie fără miros. Cutia se așează la semi-întuneric, nu în ambianță prea caldă/prea rece, departe de zgomot și de intruziune umană (indiferent cât este de mare tentația de a ține în mână această pasăre care nu cunoaște omul și astfel pare ‘’docilă’’). Cutia trebuie sa aibă capacul pus, pentru aerisire vom da doar câteva găuri laterale cu un pix dinăuntru spre afară, și va fi suficient. Nu este nevoie de găuri mari prin care drepneaua se va chinui să se strecoare.
Paranteză: stresul este unul din factorii care duce la căderea penelor și este și la baza problemelor neurologice – trecerea lor din mână în mână, insistența cu care se vine în contact cu pasărea sălbatică găsit, indiferent de vârsta ei, zgomotele puternice, insistatul cu fotografiatul, ș.a.m.d.
Nu tinem pasărea sălbatică de aripi, nu prindem pasărea sălbatică de aripi! În primul rând riscăm să provocam dislocări ale articulațiilor, sau să agravăm urmările fizice ale unui accident de zbor, sau căderii din cuib în cazul puilor sau juvenililor plecați prea devreme.
Întâlnirile cu pisicile cu stăpân sau fără sunt de regulă, din păcate, tratate cu foarte mare ușurință; majoritatea pisicilor sunt purtătoare de Pasteurella, bacteria care odată intrată în sistemul sangvin al păsării va duce în 12-24 de ore la septicemie. Rănile provocate sunt extinse sub straturile de pene generoase care ‘’îmbracă’’ drepnelele și nu sunt vizibile unui ochi neexperimentat. Nu de puține ori un picior a fost afectat – fractură de tibiotarsus de regulă, sau există situații frecvente de penaj smuls! De altfel nu este nevoie decât de o mică puncție pentru ca bacteria să omoare drepneaua prinsă.
Juvenil plecat prea devreme de la cuib , rănit de pisică
Adult rănit de pisică, penaj de zbor smuls și rupt
Pui drepnea neagră : și malnutrit și fractură tibiotarsus provocată de pisică…Să mai adăugăm faptul că s-au făcut și ‘’exerciții de zbor’’ cu bietul pui în starea în care era?...
Adult rănit în urma întâlnirii cu o pisică.
Nu hidratăm oral exemplarul găsit!
Drepneaua prin definiție nu percepe omul ca pe un dușman precum alte păsări sălbatice care trăiesc mult mai aproape de om. De aceea nu va fi speriată și astfel, din păcate atitudinea ei ‘’docilă’’ duce la ideea total greșită că poate deveni animal de companie sau că este facil de ajutat. Nimic mai rău pentru o pasăre sălbatică migratoare gregară (de grup) și a cărei viață înseamnă libertatea zborului! Drepneaua reprezintă prin definiție ideea de libertate supremă, esența însăși a ideii de pasăre, mereu pe aripi! Datoria morală față de exemplarul găsit este să facem ceea ce este mai bine, și nu să fie păstrat doar pentru că a fost găsit sau din motivul total greșit față de această pasăre sălbatică – de ‘’atașament’’ uman sau al copiilor noștri! Nu este jucăria nimănui, nu este animalul de companie al nimănui! Merită și are dreptul, dacă a avut șansa să fie găsită, la îngrijiri specializate, pentru a putea fi redată mediului său natural.
De altfel drepneaua, precum orice alt animal sălbatic, mai ales păsări migratoare, este o specie protejată de lege!
Atenție: dat fiind faptul că în ultimele sezoane verile înseamnă valuri prelungite de caniculă, având în vedere faptul că drepnelele cuibăresc în genere în spațiul de sub acoperiș (cornișe, spațiile oferite de astereală, etc) sau pentru ca nu se știe cât au stat la sol expuse la soare, majoritatea vor fi suferinde de hipertermie, astfel ținându-le în mână nu facem altceva decât să le supraîncingem, și șansele de supraviețuire ale exemplarului devin nule!
În majoritatea cazurilor exemplarele suferă de hipotermie (primăveri capricioase și prea reci, n situații și în cazul exemplarelor tinere – perioade prelungite de lipsă de hrană, cauzate de lipsa unui părinte sau a amândurora, etc) este de evitat astfel să fie direct puse într-o cutie de carton și atât, cazate în frig. Un așternut de hârtie prosop de bucătărie, pe cât se poate fără miros, pe fundul cutiei și un prosopel foarte curat într-un colt așezat ca un cuib/loc de refugiere este suficient până exemplarul ajunge în îngrijire specializată. De evitat folosirea de materiale tăiate sau rupte deoarece acestea prezintă fire, fie cât de mici în care drepneaua se va strangula cu siguranță.
Facem aici o paranteză absolut necesară – cazurile în care drepnelele sunt ținute în captivitate pentru motivele de mai sus, total gresite, sunt îngrijorător de multe. Aproape toate exemplarele care au fost aduse într-un final în Centru au suferit nu numai din pricina malnutriției severe, dar majoritatea au avut și probleme fizice (fracturi aripi, foarte multe luxații sau fracturi la picioare mai ales in cazul exemplarelor mai tinere), răni netratate sau greșit tratate, etc, fiind ținute astfel în captivitate până când organismul a început să le cedeze.
Juvenil drepnea neagră în stare critică: fractură cioc veche, calusată, dereglări interne severe ( se observă și penajul poluat de hrana inadecvată și de cazare neadecvată), picioare afectate de pododermatită…
Adult ținut prea mult în captivitate, lipsă penaj aripa dreaptă; se pot observa urmările îngrijirilor incorecte ( dietă, mod de hrînire, cazare, etc) - decubitus, pododermatită severă, problem digestive severe…
Juvenil ajuns mort , hemoragie internă provocată de administrarea de semințe pentru păsări de colivie
Adult rănit care nu a fost hrănit cu ‘’nimic’’. După administrarea de fluide subcutanate și prima porție de greieri administrată , a început să scoată ‘’nimicul’’ mâncat și vitaminele administrate…
Penaj deteriorat în cazul unui juvenil din pricina cutiei de cazare – transport prea mică!
Urmarile cazării in colivie în cazul unui exemplar adult…