Cautând a localiza drepneaua neagră (Apus apus) în folclorul, cultura, literatura de specialitate în ţara noastră a trebuit să ne oprim la a o localiza în istoria universală.

Este o pasăre care a uimit în timpuri pe observatorii ei.

Herodot la 420 îen observa două specii de rândunele în Egipt, pe care le numeşte „hirundo apus”, iar în 350 îen Aristotel, în a sa „Historia animalium”, Cartea a IX a, descrie aceste păsări „fără picioare” pe care le numeste Apous sau Kypseloi. Apous înseamnă în greacă „fără picioare”. La Aristotel (‘’Historia animalium’’, cartea a IXa) şi Plinius Secundus („Historiae naturalis, libri XXXVII’’) apar denumirile de „apous”, ”apodes’’, ”kypseloy” şi ”drepanis” – δρεπανίς – nume dat păsării după forma de seceră a aripilor sale (pasărea-seceră). Se pare însă că denumirea ”drepanis” ar putea fi folosită pentru a denumi drepneaua mare, iar apous – kypseloy, kypselos, pentru drepneaua neagră.

Însă nu confuziile de ordin ornitologic sunt importante acum, dacă este să ne luăm după numele în sine – δρεπανίς – pasărea-seceră, ar însemna că Aristotel se referă la toate cele 3 specii de drepnea (A. apus, A. melba, A. pallidus) existente în Grecia.

Plinius Secundus descrie rândunicile numite „apodes”(1), aceste „rândunici” fiind numite cypselles de alti naturalişti. Cap. XXXIX se referă la „apodes” sau acele păsări care nu se servesc de picioarele lor (Des pieds et des ongles des oiseaux). Text original: „Plurium volant que apodes, quia careant use pedum; ab aliis cypselli appellantur, hirundinum specie”. Plinius observă particularităţile acestei păsări care cuibăreşte în locuri ferite ochiului uman sau animal. Subliniază faptul că sunt păsările care călătoresc fără a fi vazute făcând repaos pe malurile apelor, căci pentru „apodes” nu există niciun repaos, ori sunt în cuib ori în aer. (2)

Aşadar această uimitoare particularitate a drepnelei negre, faptul că îşi petrece viaţa în zbor continuu şi că nu se serveşte de picioarele ei „scurte” ca alte păsări sunt observaţii încă din timpurile vechi (ambii naturalişti punctează faptul că păsările işi petrec toată viaţa în aer).

În Biblie , în ebraica veche, cuvântul descris pentru drepnea neagră a fost iniţial „suus” (cal, potcoavă, apelativ folosit şi azi pentru a descrie această pasăre cu formă de potcoavă, sau în alte cazuri denumită după formă de seceră a aripilor-„falcula”(lat.), „faucillot” frc. dialect), „falciot negre” (catalană), sau vezi cazul denumirii în limba română.

Confuzia cu orice altă pasăre, în special cu rândunica este datorată greşelilor de traducere; în Biblia tradusă de Martin Luther sau cea în engleză, tradusă de King James, apare cuvântul „rândunică”, în mod eronat tradus. (3)

Drepnelele negre cuibăresc în crăpăturile din Zidul de Vest al Ierusalimului, care una dintre cele mai vechi colonii.

(1.) Heb. sis (Isa. 38:14; Jer. 8:7), the Arabic for the swift, which „is a regular migrant, returning in myriads every spring, and so suddenly that while one day not a swift can be seen in the country, on the next they have overspread the whole land, and fill the air with their shrill cry.” The swift (cypselus) is ordinarily classed with the swallow, which it resembles in its flight, habits, and migration.

(2.) Heb. deror, i.e., „the bird of freedom” (Ps. 84:3; Prov. 26:2), properly rendered swallow, distinguished for its swiftness of flight, its love of freedom, and the impossibility of retaining it in captivity. In Isa. 38:14 and Jer. 8:7 the word thus rendered (‘augr) properly means „crane” (as in the R.V.).

Sursă: http://www.catholic-saints.info/catholic-symbols/swallow-christian-symbol.html

Mergând pe ideea păsărilor semnalate în 1863 în acele zone biblice, W. Smith aminteşte de faptul că acele rândunici despre care se vorbeşte în Biblie ar putea fi Cypselul apus, adică numele ştiinţific învechit al drepnelei negre.(4)

Evul Mediu, pentru drepnea, este cuprins în câteva cuvinte: capturată pentru hrană, omorâtă pur şi simplu dintr-o frică inconștientă, semn heraldic(5) sau, conform superstiţiilor prezente în multe culturi, aduceau noroc, binecuvântare casei sau erau temute ca orice altă pasăre neagră care stă departe de ochiul omenesc.

Cuibărind şi în turnuri drepneaua neagră era prinsă şi folosită ca hrană (Italia).

În Anglia de exemplu, fiind prin definiţie o pasăre care nu prea stă în raza ochiului uman, zburând atât de rapid pentru o pasăre de talia ei, şi din pricina sunetelor ascuţite pe care le scoate, era numită „the devil bird”, pasărea demon, şi iată că dacă aici nu era folosită pentru hrană era omorâtă din cauza fricii pe care o inspira (U. Tigges, commonswift.org).

Părerile naturaliştilor de atunci rămân în genere la cele ale naturaliştilor din antichitate, dacă în antichitate se credea că păsările işi petrec iarna ascunzându-se în munte, în Evul Mediu nu diferă prea mult, căci se susţinea că păsările cum sunt rândunelele se ascund în ape, mlaştini până primăvara.

Şi China veche ne oferă aceeaşi imagine a rândunicii care se refugia iarna în apă unde se preschimba în cochilie, şi redevenea rândunică însoţind mişcarea ascendentă a soarelui.(6)

Notă : conform studiului „Man and swift” U.Tigges există însemnări şi studii, chiar şi ilustraţii ale acestei specii. Astfel la 1250 Albertus Magnus „De animalibus Liber XXVI” vorbea despre păsările fără picioare, apodes, observate de Aristotel.

1260 este anul din care datează şi imagini ale speciei (Biblioteca apostolică Vatican).

Un turn din Castellaro (lângă Modena, Italia) găzduieşte drepnele negre din secolul XIV (semnalate la 1300, 1570 şi azi).

La 1554 Conrad Gessner, descrie apodidele „De apode”, adăugând explicit faptul că deşi sunt numite „fără picioare” au totuşi picioare, dar acestea sunt scurte. (7) În a sa ‘’Historia animalum’’ oferă printre primele informații mult mai pertinente despre această specie; în celebra gravură ilustrație a unui adult drepnea neagră sunt surprinse până și irizațiile arămii – aurii ale penajului brun al acestei migratoare.

În jurul anilor 1600 episcopul Genevei (devenit ulterior sfânt romano-catolic) Francis de Sales vorbea despre păsările numite de Aristotel „apodes”, ale căror picioare sunt aşa de slabe incât, dacă ajung la pământ nu mai pot zbura, decât dacă le ajută vântul.(8)

Semn heraldic și prezența în literatura shakespeare-iană; la sosirea trupei regale la castelul de la Inverness al lui Macbeth, personajul Banquo spune acestea: ‘’ This guest of summer,/ The temple-haunting martlet, does approve,/ By his loved mansionry, that the heaven’s/ breath/ Smells wooingly here: no jutty, frieze,/Buttress, nor coign of vantage, but this bird/ Hath made his pendent bed and procreant/ cradle:/ Where they most breed and haunt, I have/ observed,/ The air is delicate’’. (Shakespeare, ‘’Macbeth. The tragedy of Macbeth’’, Colecția bilingvă, Ed. Pandora, București, 2016, Act I, scena VI, pg. 50, tradus în română prin ,,sfredeluș’’). Conform The Oxford of English Dictionary „The English heralds of the 16th c. or earlier identified the bird so depicted with the `martlet’ or swift, which has short legs, whence its mod. specific name apus = Gr. apous footless.’’ (https://www.heraldica.org/topics/martlet.htm)

Din 1657 datează altă informaţie despre „păsările fără picioare numite Apodes”.(9)

În sec. XVIII ornitologul german Frisch a descoperit că rândunelele nu iernează în ape, ci altundeva , prin colorarea penelor păsărilor.(10)

De aici până la stabilirea numelui ştiinţific al speciei, Apus apus , s-au folosit ca nume ştiinţifice pentru drepneaua neagră : Hirundo apus (1738, Eleazar Albin, ‘’A natural history of birds”), Micropus apus, şi cel mai folosit până la Apus apus ( vezi Linnaeus, 1758, wikipedia) a fost cel de Cypselus apus.

Căutând în istoria limbii române şi prin izvoare folclorice am observat că avem aceeaşi problemă de identificare a drepnelei negre datorită existenţei a numeroase nume folosite popular şi regional pentru această pasăre, şi în special al confuziei cu rândunica (Hirundo rustica) şi cu lăstunul de mal ( Riparia riparia). Aceleaşi denumiri populare şi regionale sunt folosite pentru a desemna şi drepneaua neagră şi lăstunul de mal: rândunică-de-ploaie, lăstun-de-biserică (vezi Simeon Fl. Marian, M.C. Băcescu).

Aceeaşi muncă de căutare însă au întâmpinat-o şi ornitologii germani, francezi sau englezi.

Să facem o rapidă incursiune în denumirea păsării în engleză: „devil bird”, ” deviling”, „black martin”, ș.a. (11), de-abia prin anii 1700 se foloseşte termenul de „swift” (datorită rapidităţii cu care zboară), iar actualul nume de „common swift” (echivalentul drepnelei negre din limba noastră), apărut prima dată în 1828 (12) a fost folosit alături de „european swift”.

De altfel confuzia şi respectiv denumirea de rândunică sau lăstun dată acestei păsări este comună şi limbilor ca engleza (black martin – lăstun negru), germana (majoritatea denumirilor sunt compuse cu „schwalbe” care înseamnă rândunică), limbile nordice ( suedeza, daneza , unde avem de exemplu „tornseglare”, respectiv „torenzwalw ” care înseamnă „Turmschwalbe „, adică rândunică-de-turn).

Nu mulți ornitologi s-au specializat strict în această specie , și la ora actuală continuă cercetările și observațiile despre modul de viață complex al drepnelei. Fiind o pasăre cu un mod de viață unic, perfect adaptată pentru specificul său de viață aerian, singurul contact cu mediul solid fiind atunci când începe jocurile de recunoaștere a potențialelor locuri de cuibărit și atunci când ocupă un cuib, toate referirile cu privire la o eventuală ‘’aterizare’’ fiind absolut eronate.

Printre cei care s-au ocupat strict de observarea și studiul lor este alt naturalist elvețian, Emil Weitnauer cu a sa ‘’Mein Vogel’’ (13): studii începute înainte de anii ’50, fiind cel care a observat zborul ‘’vesperal’’/ de noapte al drepnelelor care nu aveau vârsta de cuibărit , teorie confirmată în anii ’50 când le-a urmărit cu ajutorul avionului, și apoi cu ajutorul radarului. Drepnelele care nu au vârsta de cuibărit se înalță după crepuscul în zbor spiralat ascendent la o altitudine de 1000-2000 m pentru somnul de noapte, unde folosindu-se de curenții de aer vor intra într-o stare de pilotaj automat, odihna pe aripi însemnând planare și folosirea alternativă a emisferelor creierului . Celebru este și cazul unui adult inelat de către Weitnauer care a trăit 21 de ani!

O altă carte clasică este cea a lui David Lack, ‘’Swifts in a tower’’(14), publicată în 1956, care oferă detalii cu privire la viața lor privată, în urma observațiilor la cuib efectuate în colonia mare de drepnele care odinioară se regasea în turnul Muzeului Oxford. Aceeași colonie a fost surprinsă în ceea ce este și astăzi cel mai cuprinzător mini-documentar despre viața privată a drepnelelor de către Derek Bromhall ‘’Devil birds : The life of the swift’’ ( în Evul Mediu drepnelele negre erau supranumite si ‘’devil birds’’).

‘’Martinet noir entre ciel et pierre’’ , autori Bernard Genton , Marcel – S. Jaquat, oferă noi date despre comportamentul complex al drepnelelor negre , alături de cele care existau deja, și este o lucrare excelent ilustrată ca bază pentru detaliile referitoare la viața acestei specii care este în studiu continuu.

Notă: Leonardo da Vinci a fost intens preocupat de zborul păsărilor: „Codice sul volo degli uccelli”, inspirându-se și studiind nu numai tehnica de zbor a liliecilor, ci și al drepnelelor, observând cum acestea se foloseau de curenții de aer descendent.

Hieronymus Bosch a ilustrat zborul drepnelelor în grup în tripticul său binecunoscut „Grădina desfătărilor”, le putem observa atât în panoul central cât și în cel din dreapta.

Notă : pentru acest mic studiu general s-a folosit şi materialul „Man and swift”, Ulrich Tigges

(Februarie 2011)

Bibliografie:

1. Histoire Naturelle: Traduite En François, Avec Le Texte Latin, Gaius Plinius Secundus, Louis Poinsinet de Sivry
2. Historia naturelle de Pline, avec la traduction en français , 1848, pg 410
3. Simon Whitechapel – articolul „Talk of the devil bird.” apărut în ediţia online „Apus life ” (http://www.commonswift.org/2996Whitechapel.html)
4. Dictionary of the Bible, ed. by W. Smith. [With] Appendix,edited by William Smith (sir),1863 (google books), pg 1931
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Martlet
6. Dicţionar de simboluri, Ed Artmemis, Bucureşti, 1995, rândunica
7. Conrad Gessner, „Historiae Animalium Liber”, Zurich, 1554, pg 161
8. Eunan Mc Dowell , „The concept of the freedom in the writings of St. Francis de Sales”, 2009, pg 282, pg 285
9. Thomas Browe, „Nature’s cabinet unlock’d „, 1657, pg 283
10. „Elemente de ornitologie”, note de curs,lector dr. Nicolae Crăciun, Facultatea de biologie, Universitatea Bucureşti, ARS Docendi, 2008, Cap. „Migraţia păsărilor”, pg 217-218.
11. British bird`s eggs and nests, populary described by John Christopher Atkinson, 1861, Charles Swainson, English Dialect Society – 1885 , pg 69
12. U Tigges „Man and swift”, 2011
13. Emil Weitnauer ‘’Mein Vogel : aus dem Leben des Mauerseglers Apus apus” , 1994, editia 5
14. David Lack , ‘’Swifts in a tower”, Methuen, London, 1956, I ediție
15. ‘’Martinet noir entre ciel et pierre’’ , autori Bernard Genton , Marcel – S. Jaquat , Editions de la Girafe , Collection Cahiers du MHNC no 15, 2014